Ce a făcut polițistul din Neamț, înainte să se spânzure în camera de hotel din stațiunea Jupiter
Un bărbat, de meserie polițist, din Neamț, a fost găsit spânzurat în camera unui hotel unde ședea din stațiunea Jupiter. Omul legii a fost declarat decedat. Ce a făcut înainte să își pună capăt zilelor?
Ce a făcut polițistul din Neamț, înainte să se spânzure
Un polițist, în vârstă de 34 de ani, din Neamț, a fost găsit spânzurat în hotelul California din stațiunea Jupiter. La locul tragediei au ajuns o echipă de ambulanță și un SMURD. Când bărbatul a fost găsit de autorități, acesta se afla în stop cardio-respirator. Ulterior, cadrele medicale i-au declarat decesul. Potrivit replicaonline.ro, polițistul se afla pe litoral în vacanță, împreună cu soția sa și cei doi copii, unul în vârstă de 8 ani, iar celălalt de 2 ani.
De asemenea, cuplul era însoțit și de alte rude, ce aveau camera alăturată. Ziua a parcurs pozitiv, cu toții au plecat la plajă, însă bărbatul s-ar fi certat cu partenera de viață, a plecat în cameră, a blocat ușa și și-a pus capăt zilelor. În jurul orei 19:00, când toți au revenit de pe plajă, rudele și soția au realizat că ușa este blocată. Una dintre rude a intrat în camera polițistului, a sărit din balcon în balcon și a descoperit tragedia.
Omul legii era angajat la IPJ Neamț din anul 2016. Potrivit regulii, polițiștii din Constanța au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. „În jurul orei 19.00, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o cameră de hotel, din staţiunea Jupiter, se află o persoană spânzurată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din judeţul Neamţ. Acesta a fost declarat decedat. Poliţiştii constănţeni au deschis un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ pentru adevărul.ro.