24 ian. 2021 | 11:01

Ce a făcut Mircea Radu după ce și-a dat demisia de la TVR. Decizia surpriză a vedetei

Monden
Ce a făcut Mircea Radu după ce și-a dat demisia de la TVR. Decizia surpriză a vedetei
Ce a făcut Mircea Radu după ce a plecat de la TVR?

Fanii se întreabă de o bună perioadă unde a dispărut, mai ales că nu se mai află de mulți ani pe micile ecrane. Ce face celebrul Mircea Radu după ce a plecat de la TVR, după scandalul aferent.

Ce a făcut Mircea Radu după ce a plecat de la TVR?

Anul trecut îl surprindea pe Mircea Radu într-un scandal uriaș izbucnit chiar înainte de Crăciun. Acesta s-a trezit în perioada sărbătorilor fără loc de muncă și cu imaginea pătată în urma pierderii funcției de coordonator al comunicării pe care a avut-o preț de mai puțin de jumătate de an.

Vedeta de televiziune nu a fost încurcat deloc de incident, mai ales că totul pare să fi continuat la fel ca înainte pentru acesta, acum alfându-se în vacanță în Italia. În urmă cu doi ani bărbatul voia să se mute într-un loc mai izolat, iar cei care-l urmăresc pe rețelele de socializare se gândesc dacă nu cumva are astfel de planuri în minte.

„Am părăsit apartamentul, traiul și m-am mutat într-un sat cu 10 locuitori!”, este mesaj prin care Mircea Radu își șoca fanii care au văzut ulterior că e vorba despre un clip video al unei tinere care explică decizia mutării sale de la oraș la sat pentru o viață mult mai liniștită. „Am părăsit apartamentul, școala și traiul pe care-l aveam în Göteborg și m-am mutat în Grundtjärn, un sat cu 10 locuitori. Începeam o nouă viață la care habar n-aveam dacă mă puteam adapta…”, spunea fata.

  • „Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp”

„Știți bancul cu “nu a fost Volgă ci bicicletă și nu i s-a dat ci i s-a luat?”. Așa și cu știrea apărută acum, într-o “anumită parte a presei” (mor după formularea asta), că voi fi concediat din TVR. Pe scurt, e așa: cu ceva timp în urmă, eu am cerut să fiu eliberat din funcția pe care o am, de șef al comunicării TVR.  Argumentele mele au fost, cred, înțelese și acceptate. Acum, la 31 Decembrie, doar îmi expiră mandatul. Real și pentru cine vrea să înțeleagă, așa stau lucrurile. Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp. Crăciun Fericit!”, explica fostul prezentator al emisiunii „Din Dragoste” despre scandalul în care a fost implicat fără intenție.

De ce a părăsit Capitala pentru Piatra Neamț?

„Da, ne-am mutat, dar nu definitiv. Este un contract foarte bun, pe care soţia mea Raluca, medic diabetolog, l-a obţinut la Piatra Neamţ. Eu niciodată n-am avut birou, eu pot să funcţionez de oriunde, mă pot urca în maşină şi pot filma oriunde. Copiii mei sunt extraordinar de muzicali. Dar se pot îndrepta şi spre altceva. Tudor vrea să cânte la chitară, însă deocamdată are mâna mult prea mică. El a primit anul trecut o chitară de la Moşul, însă nu este aşa de bună. Mai are de lucrat la ea, dă de două ori şi se dezacordează. Să-i mai crească mâna şi vom mai vedea ce va face”
Mircea Radu (Sursa: m.click.ro)

PlaySport
Ultimul clip cu Corduneanu în viață! Ce a apărut pe pagina de TikTok a văduvei interlopului
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
SCANDAL! EA e amanta care i-a spart casa celebrului milionar român! Nu are pic de rușine!
Digi24
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cancan.ro
Cum a scris 'canadianul' TJ Miles numele Alexandrei Duli, pe bilețelul de nominalizare la Survivor All Stars. Războinica a crezut că e o glumă!
Stirile PROTV
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Romania TV
Prime Paşte 2024. Ce angajaţi primesc 3.000 de lei pe card, plus o majorare de salariu de 1.200 de lei, tichete de masă şi spor „de armonizare” de 200 de lei
Capital.ro
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
EVZ.ro
Apelul care te lasă fără bani. Metoda folosită de infractori
Adevarul
Ce trebuie să facem cu molozul și alte deșeuri din construcții. Depozitarea ilegală poate aduce sancțiuni uriașe
BZI.ro
Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele luxoase sunt în Valea Zânelor
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Afirmații scandaloase făcute de un preot : "Fetele abuzate sexual trebuie să facă și ele închisoare pentru că sunt frumoase"
Redactia.ro
"Am intrat în biroul lui Ancelotti și a început să plângă!" Transferul care i-a "rupt" sufletul italianului
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Digi24
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Capital.ro
Care sunt alimentele alcaline și care sunt acide. Medic: ”Chiar dacă nu credeați, asta se întâmplă!”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
ARMATĂ OBLIGATORIE în România! Din 2026, în DOI ANI, intră în VIGOARE
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro