Ce a făcut Gheorghe Moroşan înainte de crima din Onești. Imagini de ultimă oră. VIDEO

de: Rosu Ioana
04 03. 2021

Dubla crimă din Onești a șocat o țară întreagă, iar informațiile noi care apar îi surprind chiar și pe criminaliști. Potrivit ultimelor imagini apărute, Gheorghe Moroșan, criminalul din Onești și-a pregătit minuțios atacul, în văzul tuturor. Din păcate, nimeni nu a luat în serios și nu a anticipat tragedia care urma să aibă loc luni seară.

Gheorghe Moroșan le-a arătat tututror ce urma să facă

Înainte de tragedie, criminalul din Onești a fost surprins cum scoate cuțitul cu o lamă de 40 de centimetri pe geam. Acesta îl arată în repetate rânduri, iar mai apoi intră cu el în casă. În tot acest timp, criminalul le-a oferit polițiștilor toate semnele că ceva tragic urma să se întâmple.

Ghoerghe Moroșan a scos, de asemenea, ostaticii pe geam subliniind prin gestul său că ei urmează să fie victimele actelor pe care le va săvârși cu acel iatagan scos în fața camerei de supraveghere solicitată chiar de el.

Potrivit ultimelor informații, criminalul a mai făcut un gest inexplicabil până în acest moment. Acesta le-a cerut polițiștilor țigări, deși el nu fuma, așa cum a declarat fiica sa într-un interviu acordat pentru Antena3.

Toate pregătirile pentru nenorocirea care urma să aibă loc au fost făcute împreună cu nevasta sa, care l-a condus până la ușă. Pentru a putea face față și pentru a captura doi oameni în putere, Gheorghe Moroșan a apelat la niște tehnici bine gândite.

Cum a reușit să-i imobilizeze pe cei doi muncitori din apartament

Din ultimele informații reiese că cei doi soți, criminalul și nevasta sa, i-au avut ca și complici pe vecinii de deasupra, care i-au anunțat că se aude gălăgie în apartamentul lor. Drept urmare, Gheorghe Moroșan și-a luat armele albe la el și a pornit către sângeroasa crimă. Pentru a-i imobiliza, acesta ar fi folosit spray paralizant imediat cum muncitorii au deschis ușa.

Cum de a reuşit să intre în acel apartament? Cum a reușit să imobilizeze doi oameni? Doi oameni tineri care muncesc, deci au forță.

Informaţia pe care vreau să o dau în exclusivitate în momentul de faţă este că a mers cu soţia sa la uşă. Erau extrem de bine pregătiţi. Totul fusese aranjat meticulos. Aveau un spray paralizant pe care l-au pulverizat în momentul în care uşa s-a deschis. Urmele acestui spray au fost descoperite la autopsie, iar informaţiile care vin de la autopsie sunt teribile.

Ne uităm încă o dată la momentul în care iese pe geam şi scoate cuţitul, Aceste imagini sunt filmate. E foarte interesat să fie văzut de Poliţie şi camerele de luat vederi. E foarte interesat să se vadă că are ostaticii pe care îi pune în geam şi să se vadă faptul că are o armă albă cu care poate să le ia viaţa.

Poliţia a venit şi a spus că nu a putut să intervină dintr-un alt balcon sau de sus, pentru că este ţiglă pe bloc”, a dezvăluit Mihai Gâdea, în cadrul emisiunii Antena3.

Atenție, urmează imagini video cu impact emoțional puternic (Sursă video: Antena3):