Ce a făcut Doina Maximilian cu hainele Stelei Popescu, de fapt. S-a aflat abia acum cum a scăpat de ele (exclusiv)
Doina Maximilian este fiica adoptivă a Stelei Popescu, cea care a moștenit averea impresionantă după moartea actriței. Suma de aproape un milion de euro constă în case și terenuri, însă ea a rămas și cu colecția de haine a mamei sale adoptive.
Ce a făcut Doina Maximilian cu hainele Stelei Popescu, de fapt
Doina Maximilian a fost cea în grija căreia și-a lăsat Stela Popescu toată colecția impresionantă de haine și accesorii. Fiica adoptivă a regretatei artiste a decis să trimită toată garderoba la Teatrul de revistă.
”Au fost aduse hainele Stelei de acasă, în saci. Ne-am ales eșarfe, ca amintire”, au spus câteva colege ale Stelei Popescu pentru impact.ro.
Fiica Stelei Popescu s-a mutat în vila din București, în care artista a trăit până să moară. Înainte să facă asta, Doina Maximilian a împachetat hainele artistei care valorau mii de euro.
”Știu că, la un moment dat, am primit niște saci cu lucruri ale Stelei Popescu, pentru a ne alege măcar o eșarfă, de purtat sau doar amintire! Erau lucrurile ei, de acasă. Iar o parte dintre hainele ei de scenă, de la teatru, au fost casate.
Cabina Stelei a fost aranjată de Adriana Trandafir, cu multe poze, a chemat un meșter, ca să o aranjeze, în amintirea ei. De altfel, fiecare avem în dreptul oglinzii măsuței de machiaj, deasupra, o fotografie proprie”, au declarat fostele colege ale Stelei Popescu, în exclusivitate pentru impact.ro.
Teatrul de Revistă vrea să reamenejeze cabina Stelei Popescu
Teatrul de Revistă Constantin Tanase își dorește să reamenejeze cabina Stelei Popescu și să pună la dispoziția publicului costumele pe care ea le-a purtat.
”Încercăm să mai amenajăm cabina doamnei Stela Popescu. E deja personalizată şi multe dintre costumele îmbrăcate pe scena teatrului nostru se vor regăsi şi vor putea fi cândva admirate de publicul care a îndrăgit-o atât de mult. De îndată ce vom şti pe ce buget ne putem baza în acest an, vom încerca să rezolvăm şi această chestiune”.
Acțiunile Doinei Maximilian sunt criticate de primul soț al Stelei Popescu, care spune că deși a rămas cu o avere impresionantă, fiica adoptivă a artistei nu se îngrijește nici de mormântul ei, dar nici de pomeni sau păstrarea obiceiurilor și tradițiilor.
”Stela i-a lăsat o avere, dar nu-i dă de pomană, nu-i îngrijeşte mormântul!”, ne-a declarat Dan Puican, în exclusivitate pentru impact.ro.