Ce a făcut, de fapt, Smiley în timpul în care Gina Pistol se afla în Asia pentru filmările la Asia Express. Tocmai acum s-a aflat!
Toată lumea îl cunoaște pe Smiley și, la fel de bine, toată lumea a aflat, de ceva vreme, de relați sa cu Gina Pistol. În timp ce Gina se afla la Asia Express, la filmări, Smiley și-a ocupat timpul cu proiecte profitabile, din toate punctele de vedere.
Ce a făcut, de fapt, Smiley în timpul în care Gina Pistol se afla în Asia pentru filmările la Asia Express
Smiley și-a ocupat timpul, mare parte, cu filmările pentru ”Românii au Talent”, dar și cu noi proiecte de studio care de-abia așteaptă să le scoată pe piață. Dar a avut timp să se ”joace” puțin și pe rețele de socializare, înainte de revenirea Ginei de pe platourile de filmare de la Asia Express. De când are propria casă de casă de discuri, Smiley produce mai multe genuri muzicale, atât pentru propriii artiști, cât și pentru alte case de discuri, prin casa de producție „HaHaHa Prodution SRL”, business care a avut un profit net de 484.175 de lei.
Tocmai acum s-a aflat
Gina Pistol a fost departe de țară, în acest an, de ziua ei de naștere, pe care și-a serbat-o în compania colegilor de la show-ul de pe Antena 1, și nu alături de Smiley. Din acest motiv, când a împlinit vârsta de 38 de ani, frumoasa vedetă TV a izbucnit în lacrimi, chiar pe timpul filmărilor pentru show-ul Asia Express. Vedeta plângea de dorul lui și, din păcate pentru Gina, fix când s-a întors ea de la Asia Express, el a plecat o perioadă în SUA pentru tot pentru câteva colaborări muzicale.
Smiley este, fără doar și poate, unul dintre cei mai prolifici artiști de la noi. Asta se vede și prin prisma câștigurilor sale colosale, nu doar din industria muzicală, ci și din contractele de publicitate și din emisiunile de televiziune. Numai din reclame, prezentatorul de la ”Romanii au Talent” a primit 200.000 euro pe contractul cu Huawei, 70.000 euro pe o campanie online cu chipsurile Lays. În ce privește emisiunile de televiziune, artistul Smiley dispune de 100.000 de euro pe sezon, la emisiunea ”Românii au Talent”, iar la ”Vocea României” a avut 150.000 de euro pe sezon.