Ce a făcut Alex Delea cu premiul de 100.000 de euro câștigat la Survivor România 2022. A spus tot adevărul (EXCLUSIV)
Alex Delea este câștigătorul Survivor 2022, cel care a plecat acasă cu premiul cel mare. Fostul războinic a vorbit, în exclusivitate, pentru Impact, despre toată experiența și despre tot ce a trăit în Republica Dominicană și a dezvăluit ce a făcut cu cei 100.000 de euro. Câștigătorul a făcut mărturisiri sincere și s-a deschis de dragul fanilor.
Cum s-a schimbat Alex Delea după Survivor
Alex Delea a câștigat Survivor 2022. Reprezentantul echipei Războinicilor le-a dovedit celor de acasă că este un luptător și i-a cucerit pe aceștia. La rândul lor, telespectatorii l-au susținut și l-au ajutat să plece acasă cu titlul de supraviețuitor, dar și cu o sumă de bani importantă: 100.000 de euro!
Delea a mărturisit pentru IMPACT.RO că nu s-a schimbat deloc după terminarea competiției. Chiar dacă mulți îl consideră o vedetă și îl tratează ca atare, el se consideră o persoană normală, care a câștigat un concurs pentru care a muncit din greu și a dat tot ce avea mai bun. Se comportă la fel cu ceilalți, nu și-a schimbat atitudinea și spune că a rămas aceeași persoană modestă.
„Nu m-am schimbat deloc! Vă jur! Am stat, m-am analizat și am tras o singură concluzie, cea legată de faptul că am reușit să mă mențin la fel. În schimb, oamenii s-au schimbat față de mine. Simt asta din felul lor de a interacționa. În ceea ce mă privește, felul meu de a fi și de a vorbi cu ceilalți a rămas la fel. Prefer același stil, acela de a discuta cu un altul ca și cum l-aș cunoaște de-o viață, deși poate am făcut-o cunoștință cu doar câteva minute mai devreme”, a declarat Alex Delea.
Ce a făcut războinicul cu banii de la Survivor 2022
Mulți se întreabă, însă, ce a făcut câștigătorul cu premiul cel mare, care nu este deloc de ignorat. Tot pentru Impact, Alex Delea a mărturisit că nu a cheltuit deloc din banii câștigați, pentru că nu a găsit un mod bun în care să îi investească. I-a pus într-un cont și nu are de gând să îi scoată până ce nu va avea o idee bună, din care să aibă de câștigat.
„Banii sunt neatinși! Sunt la saltea! Glumesc, desigur! Adică banii sunt neatinși, dar sunt la bancă, într-un cont. Nu m-am decis încă ce să fac cu ei! Nu mă simt deloc pregătit să investesc într-o afacere doar așa, de dragul de a învârti niște bani. Cum nu cunosc multe lucruri, am decis să rămân precaut și să nu mă arunc cu capul înainte, cum se spune!”, spune Alex.
Nu are o idee exactă de afacere, dar se simte atras de domeniul imobiliarelor. A făcut deja câțiva pași în acest sens și spune că se gândește serios să evolueze.
„Poate în imobiliare ar exista o oportunitate. Am scos la vânzare un apartament, mă gândesc să cumpăr alte două și să pornesc de aici. Asta ar putea fi ceva care să mă atragă și în același timp destul de simplu pentru mine. Sper ca odată și odată să se întâmple povestea asta și să mă pornesc și eu!”, adaugă el pentru IMPACT.RO.