Ce a descoperit o polițistă din Tulcea în uniforma ei. Colegilor săi nu le-a venit să creadă
Un caz șocant a fost descoperit în Tulcea, după ce o polițistă a devenit victima geloziei bolnave a soțului său. Astfel, disperat să afle tot ce face femeia, un bărbat de 43 și-a urmărit soția cu ajutorul unor dispozitive ascunse în uniformă și poșetă. După ce a fost depusă plângere pe numele său, bărbatul a fost condamnat la închisoare.
La ce gest extrem a recurs bărbatul
O polițistă a depus plângere pe numele soțului său după ce a descoperit că acesta îi pusese un dispozitiv de ascultare a conversațiilor în geantă, în timp ce în căptușeala uniformei de muncă a fost găsit un reportofon. Totul s-a întâmplat în anul 2018, atuci când în urma plângerii depuse, bărbatului I s-a deschis dosar penal, fiind condamnat de către Curtea de Apel Constanța la un an și șase luni de închisoare cu suspendare aplicată de Judecătoria Tulcea.
Astfel, femeia suspectată de infidelitate, a fost supusă unei unei urmăriri cu ajutorul a două dispositive achiziționate de soțul său de pe internet. Pe primul l-a descoperit în noaptea de 27 spre 28 aprilie 2018, în timp se afla în misiune cu un alt coleg. Astfel, polițista a observat că e urmărită de soțul său, moment în care aceasta i-a cerut bărbatului să o lase în pace și să se întoarcă acasă.
La scurt timp, polițista a observat că i s-a încins geanta, moment în care a identificat un dispozitiv cu cartelă SIM cu ajutorul căruia bărbatul îi putea asculta discuțiile private, având și funcția de localizare GPRS. Imediat, femeia a vrut să divorțeze de bărbat, însă acesta a refuzat de dragul copiilor, amenințând-o că va face publice toate discuțiile dintre ea și colegii săi.
Ce a descoperit femeia după o lună
La o distanță de 30 de zile, polițista a descoperit un al doilea dispozitiv de înregistrare, de data aceasta, un reportofon, găsit în căptușeala uniformei de muncă. Aceasta a declarat că în urma experienței anterioare a format un obicei din a-și controla oniectele și hainele personale.
„Având experienţa primului dispozitiv găsit în poşeta sa, a deprins obiceiul de a-şi verifica periodic lucrurile personale, astfel că în data de 27.05.2018 a descoperit acest reportofon pe care crede că soţul ei de atunci l-a pus în dimineaţa aceleiaşi zile, deoarece cu o seară înainte, deşi a verificat uniforma sa, acesta nu se găsea acolo”, au explicat surse din Poliție.
În urma probelor colectate de soție, bărbatul a recunoscut că a recurs la acest tip de urmărire pentru a descoperi dacă soția sa îl înșeală cu niște colegi, așa cum bănuia. Soțul polițistei a declarat că așteptările i-au fost confirmate, astfel că acesta are înregistrate scurte discuții compromițătoare între soția sa și anumiți colegi.
Femeia și-a retras acuzațiile, însă judecătorii nu l-au iertat
În timpul procesului, femeia și-a retras acuzațiile împotriva soțului său, însă judecătorii au considerat s că retragerea plângerii nu reprezintă un motiv întemeiat pentru a opri cursul dosarului, vinovatul fiind condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
„Deşi inculpatul a susţinut că a comis aceste fapte pe fondul relaţiei conflictuale cu fosta soţie şi din dorinţa de a afla adevărul în legătură cu o legătură extraconjugală pe care o bănuia, Curtea constată că acest motiv de ordin subiectiv nu poate atrage o soluţie contrară celei dispuse de prima instanţă, nefiind suficient pentru a justifica o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei”, a explicat Curtea de Apel Constanța în sentința definitivă, potrivit oradesibiu.ro.
Judecătorii au mai menționat în sentință că această infracțiune are un grad ridicat de gravitate, cu atât mai mult cu cât astfel de dispozitive devin tot mai des folosite, facilitând modul de operare al infracțiunilor de orice fel.