Ce a apărut în Paris de ziua Simonei Halep. Sportivei nu i-a venit să creadă cui i-a venit ideea asta
Simona Halep s-a calificat în turul 2 la Roland Garros, după ce a învins-o pe Sara Sorribes Tormo, scor 6-4, 6-0. A fost o victorie specială pentru jucătoarea din România, chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani. Simona Halep a primit o surpriză uriașă și pe străzile din Paris. În capitala Franței au apărut mai multe panouri pe care i se ura la mulți ani în limba franceză. Darren Cahill le-a fotografiat și le-a pus pe contul său de Instagram. Ideea le-a venit celor de la Banca Transilvania, unul dintre sponsorii Simonei Halep.
Simona Halep, despre modul în care își va sărbători ziua de naștere: „Probabil o să deschid o… apă”
„Victoria de astăzi a fost cadoul perfect pentru mine. A fost ceva special să joc de ziua mea la Roland Garros. Probabil ceva unic. Nu pot să sărbătoresc prea mult, pentru că trebuie să stau în cameră. Probabil că o să îmi iau o sticlă de apă. Doar am vorbit cu apropiații astăzi, nimic special. Probabil voi avea timp să sărbătoresc după turneu”, a declarat Halep la conferința de presă.
Simona Halep a vorbit și despre detaliile tactice care i-au adus victoria în partida cu Sara Sorribes Tormo, din turul 1 de la Roland Garros. În următoarea rundă o va înfrunta pe învingătoarea dintre Jil Teichman și Irina Begu, partidă care se dispută de la această oră.
„Mă bucură această victorie pentru că am putut face unele schimbări tactice în timpul jocului. Planul B a mers perfect pentru mine astăzi. La început încercam să fiu agresivă și să lovesc mingile peste tot. Dar ea era puternică și nu rata nimic. Iar mingile ei erau înalte, cu spin, îmi era greu să lovesc de deasupra umărului. Apoi am început să deschid terenul mai mult, să muncesc pentru fiecare minge. Și, desigur, scurtele”, a declarat Simona Halep la conferința de presă.