Cazurile de pneumonie, în creștere accentuată la Timișoara. Ce spun specialiștii. Avertisment pentru toți românii
Timișoara se confruntă cu un număr tot mai mare de pneumonii comunitare. Au început să apară câte 10-12 cazuri de penumonie pe zi, astfel că specialiștii sunt îngijorați și lansează un avertisment pentru toți românii. Specialiștii au anunțat care este motivul pentru care a apărut această boală de plămâni.
Timișoara, câte 10-12 cazuri de pneumonie pe zi. Care este motivul acestei creșteri a numărului de cazuri
Penumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, avand o rată de mortalitate de aproximativ 15% în cazul pacienţilor care au comorbidităţi. Deficitul de imunitate este principala cauză de îmbolnăvire.
“Timp de aproape 2 ani, datorită protecţiei oferite de purtarea măştilor, aproape că nu am putut să vorbim de penumonii comunitare. Aşa cum îi spune şi numele, îmbolnăvirea se produce în comunitate. Transmiterea este foarte ridicată, şi asta îndeosebi în cazul persoanelor imunocompromise. Odată cu renunţarea la purtarea măştii, au început să apară, şi acum chiar să crească numărul celor care dezvoltă o asemenea pneumonie.
Cei mai mulți dintre pacienții cu pneumonii au forme ușoare ale bolii
Din fericire, în majoritatea cazurilor vorbim de forme uşoare, care se pot trata ambulatoriu. Dacă, însă, pacientul are comorbidităţi, se impune internarea lui în spital pentru administrarea tratamentului.
Şi în această grupa intră persoanele care au neoplazii, boli renale cronice, BPOC (Boală Pulmonară Cronică Obstructivă), bronşiectazii, în general, persoane cu imunitate compromisă şi care pot prezenţa risc vital”, a declarat dr. Gabriel Geru, medic primar pneumolog, Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara, potrivit News.ro.
Simptomele pneumoniei comunitare
Penumonia comunitară are ca simptome febra mare, peste 38 de grade Celsius, cu debut acut, frisoane, junghiuri toracice, tuse cu expectoraţii, dificultăţi de respiraţie, dureri de cap, hemoptizie (spută cu sânge), cefalee şi chiar dureri de burtă.
“Până acum vorbeam de o specificitate temporală a cazurilor, în sensul că majoritatea apăreau primăvara devreme şi toamna. Acum am constatat o creştere a numărului de persoane ce contractează penumonii chiar şi în această perioadă de primăvară târzie, când temperaturile sunt de peste 22-25 grade.
Cum se pot proteja bătrânii și cei cu afecțiuni grave
Practic, nu doar că am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, dar putem vorbi şi de o creştere a acestora, iar principalul factor este această imunitate scăzută a pacienţilor. Iar în cazul pacienţilor cu comorbidităţi, există chiar posibiltatea de apariţie a unor complicaţii care pot duce la insuficienţă respiratorie, chiar şoc septic, şi, de aceea, cei care prezintă un asemenea risc rămân internaţi în spital.
Recomandarea mea ar fi ca bătrânii sau cei cu afecţiuni grave să continue să poarte mască atunci când sunt în colectivităţi mari. Trebuie să ne gândim că, totuşi, penumonia comunitară are o mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienţilor care ajung să necesite spitalizare”, a adăugat Gabriel Geru.
În ultimele 7 zile, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara, au fost depistați cu pneumonie comunitară mai mult de 40 oameni.