Cazul Caracal. Reacția lui Cumpănașu, după rechizitoriul lui Gheorghe Dincă. “Îmi vine să plâng”

Autor: Năstase Mirabela - 20:54, 17 ian. 2020
Cazul Caracal. Reacția lui Cumpănașu, după rechizitoriul lui Gheorghe Dincă. “Îmi vine să plâng”

Alexandru Cumpănașu a avut prima reacție în ceea ce privește rechizitoriul lui Gheorghe Dincă. Unchiul Alexandrei Măceșanu nu se arată deloc impresionat de informațiile aflate.

Cazul Caracal. Reacția lui Cumpănașu, după rechizitoriul lui Gheorghe Dincă

‘Vai, săracul de el. Cum să zic, aproape că îmi vine să plâng pentru Dincă. Vă daţi seama, un om singur, într-un moment de disperare a răpit-o pe fată, nici măcar nu a vrut să o omoare. Din greşeală i-a dat o palmă. Asta este beltristică şi aiurelile celor care vor să deservească povestea asta”, a spus Alexandru Cumpănaşu la Antena 3.

Dincă plănuia de două luni răpirea Luizei Melencu

Rechizitoriul din dosarul Caracal conține zeci de file de discuții ale lui Gheorghe Dincă cu colegii săi de celulă. Documentul întocmit de procurorii DIICOT relevă faptul că, printre altele, Dincă a plănuit cu două luni înainte răpirea Luizei Melencu.

Potrivit adevărul.ro, rechizitoriul întocmit de către procurorii DIICOT în cazul Caracal începe cu prezentarea inculpaților: Gheorghe Dincă zis ”Popicu”, în vârstă de 66 de ani, fără antecedente penale, pensionar, și Ștefan Risipițeanu, zis și Fănică, în vârstă de 46 ani, fără antecedente penale, fără ocupaţie.

Documentul scoate la iveală încă de la bun început cum tânăra a fost răpită și cum a ajuns Fane Risipițeanu să o vadă.

”În momentul în care a coborât din autoturism şi se pregătea să închidă porţile la loc, inculpatul a fost surprins de inculpatul RISIPIŢEANU ŞTEFAN zis ”Fănică”, vecinul şi prietenul său, care îl ajuta sporadic la munci în gospodărie şi care ajunsese acolo inopinat. Aceasta era singura persoană căreia inculpatul DINCĂ GHEORGHE îi permitea să înnopteze în curtea sa, lăsându-l să doarmă într-un hambar, plătindu-l cu sume mici de bani, cu tutun şi alcool”. Detalii despre rechizitoriul din dosarul Caracal, dar și cum a plănuit Gheorghe Dincă răpirea Luizei Melencu aflați AICI!

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI