Caz șocant în Botoșani. Ce a făcut o șoferiță de 18 ani, după ce a accidentat grav un copil. Autorităților nu le-a venit să creadă
O adolescentă de 18 ani a lovit cu mașina un minor, în vârstă de 8 ani, iar după aceea fata l-a urcat în mașină. Astfel, în loc să ajungă la spital pentru a fi tratat, copilul a ajuns în casa tinerei.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit autorităților, copilul se deplasa pe marginea drumului, atunci când s-a speriat de un cal ieșit din vegetație. În acel moment a avut loc accidentul, tânăra acroșând copilul ieșit în mijlocul drumului din cauza fricii. În loc să anunțe poliția, fata a reacționat cum nu se poate mai rău: a preluat victima și a dus-o în locuința sa, ceea ce a atras după sine un dosar penal.
În urma unui apel la 112, un martor a sesizat poliția cu privire la un accident care a avut loc pe drumul comunal DC 78, din localitatea Hilișeu Horia, în urma căruia au rezultat victime omenești, a explicat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
În urma unei anchete desfășurate, oamenii legii au stabilit că, în jurul orei 13:00, a avut loc un accident provocat de o tânără de 18 ani, din comuna Hilișeu Horia, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal din localitate.
În urma impactului, un minor de 8 ani care se deplasa pe marginea părții carosabile a fost lovit de aceasta, după ce a pătruns brusc pe mijlocul drumului, fiind speriat de un cal aflat pe zona cu vegetație.
„În urma impactului, minorul a suferit leziuni corporale. Conducătoarea autoturismului a preluat victima și a transporatat-o la domiciliu, fără a anunța organele de poliție despre producerea accidentului.
Ulterior, minorul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.”, arată Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit stiri.botosani.ro.
După ce a fost identificată, tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele șoferiței a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de părăsire a locului accidentului și vătămare coporală din culpă.
Copil în comă, după ce a fost spulberat pe trecerea de pietoni
Viteza și inconștiența la volan sunt principalele motive pentru producerea accidentelor. De multe ori, cei care ajung să fie răniți, sunt chiar persoanele nevinovate, victime ale iresponsabilității altora.
Un accident cutremurător a avut loc în Mehedinți, acolo unde un băiețel de 7 ani a fost spulberat pe trecerea de pietoni. Șoferița vinovată, în vârstă de 37 de ani, nu a redus viteza, motiv pentur care nu a văzut copilul atunci când s-a angajat în traversare.
„O femeie de 37 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, în localitatea Rogova a accidentat un minor de 7 ani care se deplasa cu trotineta electrica pe trecerea de pietoni.
În urma impactului a rezultat rănirea gravă a minorului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis autorităţile, potrivit gorjonline.ro.