Caz incredibil la Suceava. Un bărbat a plecat să se sinucidă cu declarație pe propria răspundere. Ce a scris în document
Caz incredibil la Suceava, acolo unde un tânăr de 25 de ani a încercat să se sinucidă. Bărbatul a ieșit de acasă spre o pădure, dar nu înainte să completeze o declarație pe propria răspundere pentru a muri cu acte în regulă.
Ce a consumat tânărul înainte de a se sinucide
Un bărbat din Suceava a consumat 200 de mililitrii de antigel, urmând să iasă în pădurea din apropierea casei pentru a-și cruța viața. Potrivit familiei, tânărul suferă de depresie, motiv care l-a împins să comită un gest de o asemenea gravitate. După ce a inhalat substanța, individul a completat o declarație pe propria răspundere, anunțându-și mama de cele ce urmează să facă. În timp ce se îndrepta spre zona pădurii din spatele Cartodromului, mama disperată a anunțat organele de poliție pentru a interveni în salvarea copilului său.
La fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava care l-au găsit pe băiat în apropierea locuinței sale. Acesta se afla într-o stare euforică, dar cooperant. Polițiștii au aflat că acesta a consumat o cantitate semnifictivă de antigel, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații suplimentare, potrivit Monitorul de Suceava.
Ce a scris bărbatul în declarația pe proprie răspundere
Oamenii legi au rămas surprinși în momentul în care și-au dat seama că tânărul avea asupra lui o declarație pe propria răspundere în care a menționat că a ieșit afară pentru a face activitate fizică individuală. Chiar dacă acesta nu se afla într-o condiție fizică și psihic favorabilă, băiatul a vrut să se asigure că nu încalcă legea, gest apreciat de polițiști.
Potirivit procedurilor, autoritățile au verificat dacă tânărul figurează în evidențe că s-ar afla în carantină sau izolare, însă rezultatul a fost negativ. Din păcate, băiatul nu este la prima abatere de acest gen, el fiind diagnosticat cu depresie.
În urmă cu o lună, un alt bărbat din Suceava a fost găsit spânzurat cu mănuși și mască, acesta alegând să se protejeze până la finalul vieții. Potrivit autorităților, bărbatul în vârstă de 43 de ani locuia cu soacra, după ce soția și fiica sa plecaseră în deplasare cu două săptămâni în urmă.