Unul din segementele din cele mai afectate zone din cauza pandemie a fost turismul. Și acest lucru s-a întâmplat peste tot în lume, nu numai în România. Cu puține ajutoare date de stat, anul acesta industria ospitalieră românească a reușit totuși să reziste, în special turismul de pe litoralul românesc.
Anul trecut turismul românesc, ca de altfel peste tot în lume, a pierdut sume consistente. Multe afaceri s-au închis, iar altele au încercat să se mențină pe linia de plutire. Conform datelor EUROSTAT sectorul turistic a pierdut 5,72 miliarde de lei în 2020 din cauza pandemiei COVID-19 și a restricțiilor și a lipsei de turiști, fie locali, fie externi.
Numărul turiștilor străini care au vizitat România a scăzut cu 83% în 2020 față de 2019, la doar 452.000. Astfel, România a înregistrat cea de-a doua cea mai abruptă scădere a numărului de turiști străini dintre țările UE, după Cipru, potrivit datelor Eurostat.
O analiză finală a anului trecut arată faptul că sectorul turistic al României a scăzut cu peste 50% în 2020. În consecință, inclusiv numărul turiștilor locali a scăzut cu 45%. Guvernul promitea ajutor companiilor din sectorul hotelier local, plătindu-le subvenții pentru a compensa 20% din afacerea pierdută în 2020. Cu toate acestea, programul nu a fost lansat, iar pierderile au fost masive.
Deși într-o situație aproape critică, anul acesta parcă lucrurile s-au mai rezolvat. În raport cu anul trecut, spun datele, românii au decis să meargă în număr mare pe litoralul românesc. Deși, de exemplu, în Mamaia, plaja este dezastruoasă, celelalte stațiuni au avut un procent de turiști mult mai mare decât anul trecut în aceeași perioadă. INS vine și publică datele comparative, între anul 2019 și 2021.
Dacă în urmă cu doi ani litoralul avea un record de 1.025.722, anul acesta a mai lipsit puțin pentru a surclasa acest record. În 2021 au fot prezenți pe litoral aproximativ 1.015.569 de turiști români, spun datele INS. Cu 10.000 mai puțin decât în urmă cu doi ani, în aceeași perioadă de trei luni de vară.
Cea mai afectată, ca număr de turiști, în zona negativă este sudul litoralului, datorită extinderii plajei din zona Mamaia cu 50 de kilometri de plajă. Modul în care a fost gestionat acest proiect a generat un număr mic de turiști în zonă, specialiștii explicând și fenomenul.
„Principalele explicaţii ale acestei reduceri sunt impactul negativ al dării în folosinţă târzii a plajelor lărgite, migrarea unui număr semnificativ de turişti din Mamaia către sudul litoralului precum şi în zona Mamaia Nord – Năvodari.
Sezonul estival a fost foarte bun, ceea ce confirmă că litoralul românesc rămâne destinaţia numărul 1 a turiştilor români, din toate punctele de vedere”, declara recent un opertor de turism cu peste 150.000 de sejururi vândute în 2021, conform Economica.net.