Câți copii are Elon Musk, de fapt. Are gemeni cu directoarea uneia din companiile sale

de: Bișinicu Andreea
07 07. 2022

Elon Musk este unul dintre cei mai controversați afaceriști ai lumii. Recent, presa internațională a descoperit că, în 2021, fondatorul Tesla a devenit tată de gemeni, după ce a făcut doi copii cu un director executiv al companiei sale de inteligență artificială Neuralink. Câți copii are, în total, Elon Musk.

Cu ce se aseamănă Elon Musk și Cristi Borcea

Elon Musk se poate lăuda cu o familie destul de numeroasă, precum afaceristul român Cristi Borcea. Cel mai bogat bărbat din lume, fondatorul Tesla este tatăl a 9 copii recunoscuți, inclusiv cinci copii cu prima sa soție, Justine Musk, și doi cu solista Claire Boucher, cunoscută profesional drept Grimes.

Elon Musk a devenit, în 2021, tată de gemeni, după ce a făcut doi copii cu Shivon Zilis, directorul executiv al companiei Neuralink.

Documentele judecătorești obținute de Insider au arătat că Elon Musk și mama gemenilor săi au depus o petiție pentru a schimba numele bebelușilor, astfel încât cei mici „să aibă numele de familie al tatălui lor și să conțină numele de familie al mamei lor ca parte a numelui lor”.

Petiția a fost depusă în Austin, Texas, unde s-au născut copiii, și a fost aprobată de judecător. Zilis ar fi născut în noiembrie 2021, cu câteva săptămâni înainte ca Musk și Boucher să aibă al doilea copil printr-un surogat.

Shivon Zilis are 36 de ani și s-a născut în Canada. Femeia a studiat economia și filosofia la Universitatea Yale înainte de a lucra la IBM și mai târziu la Bloomberg Beta, un fond de capital de risc.

Este considerată o stea în devenire în lumea inteligenței artificiale și a fost inclusă pe lista Forbes 30 Under 30 in și LinkedIn 35 Under 35.

Ce companii deține miliardarul Elon Musk

În 2022, organizațiile pentru drepturile animalelor au depus o plângere la Departamentul Agriculturii SUA pentru acuzațiile de abuz de animale legate de maimuțele folosite în experimentele Neuralink. Compania lui Elon Musk a numit afirmațiile ca fiind „înșelătoare”.

Fiul celebrului fotomodel Maye Musk conduce mai multe societăți renumite, precum Neuralink, compania de mașini electrice Tesla, compania de călătorii în spațiu SpaceX și firma de construcție de tuneluri Boring Company.

Cel mai bogat om din lume a acceptat, recent, să cumpere rețeaua socială Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, o achiziție pe care a blocat-o din cauza preocupărilor legate de roboții de pe platformă. Potrivit The Guardian, Shivon Zilis „a fost încredințat” să conducă site-ul de social media în cazul în care înțelegerea va fi încheiată.