Câți bani vrea Gigi Becali pe Florinel Coman? „Pleca de mult dacă prețul lui era doar trei milioane de euro” – EXCLUSIV

de: Sorin Barbu
21 03. 2023

Gigi Becali se pregătește să-l vândă pe Florinel Coman în această vară. Patronul FCSB este încântat că jucătorul trece din nou printr-o perioadă bună și a mărit prețul. Nu mai vrea trei milioane de euro, așa cum le-a spus acum patru luni conducătorilor de la Rapid. Giovanni Becali a dezvăluit că fotbalistul ar fi fost deja plecat dacă suma ar fi rămas neschimbată.

Gigi Becali s-a răzgândit: Florinel Coman nu mai costă trei milioane de euro

Florinel Coman este cel mai scump jucător cumpărat vreodată de clubul FCSB! Transferul său de la Viitorul, realizat în anul 2017, a costat aproape două milioane de euro, la care s-au mai adăugat și ceva procente pe care și le-a păstrat Gheorghe Hagi. Gigi Becali a mutat însă într-o perioadă în care prestațiile atacantului erau foarte bune și a cumpărat și cea mai păstrase nașul său, așa că suma totală de transfer a ajuns la aproape trei milioane de euro.

Gigi Becali putea să facă un profit senzațional, dacă ar fi acceptat oferta din America, de la formația Orlando City: nouă milioane de dolari și 40 la sută dintr-un viitor transfer. A urmat însă declinul jucătorului, iar patronul nu a mai primit nicio ofertă pentru el.

Într-un moment de disperare a eliberat, în luna decembrie a anului trecut, un document prin care a stabilit că atacantul poate pleca pentru suma de trei milioane de euro. Asta în condițiile în care Florinel Coman a acceptat când a semnat contractul și o clauză de reziliere de 100 de milioane de euro.

Acum patru luni, clubul Rapid a fost gata să plătească două milioane de euro, dar Gigi Becali a refuzat. Lucrurile s-au schimbat între timp. Florinel Coman este titular la FCSB, iar documentul prin care putea să plece pentru trei milioane de euro nu mai este valabil.

„Florinel Coman revine încet-încet și sper să redevină fotbalistul care era a fost. Nu are nicio hârtie prin care să poată pleca pe trei milioane de euro. Dacă prețul lui era trei milioane de euro era plecat până acum”, a declarat impresarul Giovanni Becali în exclusivitate pentru playtech.ro.

Gigi Becali simte că Florinel Coman trece printr-o perioadă bună. A dat ordin ca „Mbappe” să fie titular în locul lui Octavian Popescu și speră să obțină cinci milioane de euro pentru el, chiar în această vară. Atacantul de 24 de ani a jucat în acest sezon, în toate competițiile, în 35 de partide și a marcat șase goluri, dar a și semnat șapte pase decisive.