Câți bani va primi în plus un pensionar la recalculare dacă a lucrat în ture de noapte. Suma pe care o va primi în cont lunar
Recalcularea pensiei așteptată de zeci de mii de pensionari se apropie, iar mulți se întreabă cât va primi un român care a lucrat în ture de noapte, începând cu luna septembrie.
Ce sporuri se iau în calcul pentru recalculare
A doua recalculare a pensiilor, care se va efectua după majorarea din luna septembrie pe baza sporurilor acordate pe perioada de activitate, a readus în prim-plan situația celor care au lucrat în ture de noapte.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, munca de noapte poate fi luată în calcul la a doua recalculare a pensiilor. Legea privind sistemul unitar de pensii publice prevede includerea sporului pentru munca de noapte pentru calculul punctajului de pensie.
„De a doua recalculare beneficiază numai cei care au avut acele sporuri cu caracter nepermanent. (…) Colegii mei au termen șase luni de zile să facă cea de a doua recalculare. Iar lucrul acesta se va întâmpla începând cu 1 septembrie până în luna februarie 2025”, a precizat Daniel Baciu, președintele CNPP.
Potrivit art. 115 din Codul Muncii, munca de noapte se consideră activitatea prestată în intervalul cuprins între orele 22:00 – 6:00.
Prin urmare, persoanele care au lucrat în timpul nopții cel puțin jumătate din programul zilnic normal de lucru au beneficiat de un spor de 15-25% din retribuția tarifară de încadrare.
„Valorificarea sporului de noapte, pentru determinarea punctajului mediu anul, utilizat la stabilirea sau recalcularea pensiilor, se poate face numai în condiţiile în care acesta (sportul – n.r.) este exprimat în sume acordate lunar şi nu în procente”, conform datelor oferite de CNPP.
Lista sporurilor și indemnizațiilor care aduc bani în plus la pensie
- sporul de vechime în muncă
- sporul pentru munca în condiții deosebite
- sporul pentru munca în timpul nopții
- indemnizația corespunzătoare funcției de conducere – profesori, conferențiari, lectori
- indemnizațiile și alte plați pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare
- sporul pentru condiții grele de muncă
- premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite
- recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate