Câți bani încasează la pensie un polițist de la Rutieră. Aceasta este suma la care poate ajunge lunar

de: Ștefan R. Apostol
23 07. 2020

Dacă ești șofer este imposibil să nu dai în trafic, măcar odată, de un agent de poliție rutieră. Ei sunt cei care veghează la bunul mers al lucrurilor în trafic și tot ei sunt cei care îți pot da amenzi dacă ai încălcat regulile de circulație.

Câți bani încasează la pensie un polițist de la Rutieră

Poliția Rutieră este unul din elementele importante când vine vorba de traficul rutier, și-așa sufocant, la nivelul întregii țări. În general istituția acționează pe toate arterele României cu efective mici, asta însemând că este nevoie de personal calificat, în fiecare zi.

Conform legislației în vigoare un agent de poliție rutieră poate sta în câmpul muncii până la vârsta de 55 de ani și cu minimum 30 de ani în serviciu, pentru bărbații, și minimum 25 de ani, pentru femei. Legea spune că odată ajuns la 55 de ani și cu cei 30, respectiv 25 de ani de vechime în câmpul muncii, un agent se poate pensiona.

Aceeași lege mai stipulează și faptul că un agent de poliție rutieră se poate pensiona anticipat, numai dacă a împlinit vârsta de 50 de ani și încetează raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități de poliție și nu există posibilitatea încadrării lor în funcții similare sau dacă își pierd capacitatea de muncă. Conform legii, și anume Legea nr. 179/2004, privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, spună că valoarea pensiei în cazul pensionării anticipate se va calcula proporțional cu numărul anilor de serviciu.

Câți bani încasează la pensie un polițist de la Rutieră. Aceasta este suma la care poate ajunge lunar

Pentru a i se calcula pensia în funcție de vechimea în câmpul muncii, un agent trebuie să îndeplinească următoarele condiții, impuse de legea în vigoare:

  •  a activat ca polițist,
  • a avut calitatea de militar;
  • a îndeplinit serviciul militar;
  • a fost elev al școlii de subofițeri sau agenți de poliție al unei instituții militare de învățământ pentru formarea militarilor sau al unei instituții de învățământ pentru formarea polițiștilor;
  • a fost concentrată sau mobilizată ca reservist sau s-a aflat în captivitate.

Aceasta este suma la care poate ajunge lunar

Conform normelor în vigoare pentru pensia unui agent de poliție rutieră calculul se face pe baza salariului brut din ultima lună de activitate, primit pentru gradul profesional deținut de viitorul polițist pensionar la data încetării activității.

”Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor

(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei polițiștilor este salariul de bază brut avut în ultima lună de activitate, care include salariul pentru gradul profesional deținut la data încetării raporturilor de serviciu.Jurisprudență

(2) În cazul în care au avut loc modificări ale salariului pentru funcția îndeplinită, în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media salariilor de bază lunare brute din această perioadă, cu excepția salariului pentru gradul profesional. La media obținută se adaugă salariul gradului profesional prevăzut la alin. (1).

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care modificările au fost determinate de majorări sau indexări stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

(4) Când pensia se stabilește ulterior încetării raporturilor de serviciu fără drept la pensie, asupra cuantumului acesteia se aplică măsurile de actualizare prevăzute la art. 48, dispuse în perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de serviciu și data solicitării pensiei.

Art. 23. – Jurisprudență

Pensia de serviciu pentru limită de vârstă și pensia anticipată se determină în procente din baza de calcul, astfel:

a) pentru activitatea desfășurată în condiții normale, 60%;

b) pentru activitatea desfășurată în condiții deosebite, 62%;

c) pentru activitatea desfășurată în condiții speciale, 64%.”