Câți bani iau elevii care primesc burse școlare în 2024. Pe ce dată li se virează suma pe card
În anul școlar 2024-2025, mii de elevi beneficiază de burse, fie că vorbim despre burse sociale, acordate pe baza veniturilor familiei, fie burse de merit, pentru elevii cu rezultate academice deosebite. Când vor primi elevii banii pe carduri, potrivit autorităților. Data la care sunt virate sumele s-a schimbat.
Când primesc elevii români bursele
Anul școlar 2024-2025 a venit cu trei noi tipuri de burse. Prima este bursa pentru reziliență, destinată elevilor cu o medie anuală de cel puțin 7, având ca scop încurajarea acestora să își continue educația. A doua este bursa tehnologică, acordată elevilor care urmează cursuri de învățământ profesional și tehnic, inclusiv cel dual. Nu în ultimul rând, a fost introdusă bursa pentru mamele minore, un sprijin oferit adolescentelor care devin mame în timpul studiilor.
Pentru a beneficia de oricare dintre aceste burse, elevii au depus un dosar la secretariatele școlilor unde învață. În mod obișnuit, plata acestor burse se face prin transfer bancar, iar elevii primesc banii pe card, în același timp. O schimbare semnificativă pentru anul școlar 2024-2025 este legată de data la care se efectuează plata burselor. Începând din acest an, sumele vor fi virate pe carduri în data de 20 a fiecărei luni, în loc de 15, cum se întâmpla până acum.
Totuși, există o excepție pentru primele două luni de școală: banii aferenți burselor pentru septembrie și octombrie vor fi distribuiți pe data de 20 noiembrie, retroactiv. Astfel, pe 20 noiembrie, elevii care beneficiază de burse școlare vor primi sumele aferente primelor două luni din acest an școlar.
Tipuri de burse în anul școlar 2024-2025 și valoarea lor
- bursa de excelență olimpică I – 3.700 lei/2.775 lei/1.850 lei/925 lei;
- bursa de excelență olimpică II – 700 lei;
- bursa de merit – 450 lei;
- bursa de reziliență – 300 lei;
- bursa socială – 300 lei;
- bursa tehnologică – 300 lei;
- bursa pentru mame minore – 700 lei;
”Bursa de excelență, bursa de merit, de reziliență și cea tehnologică se acordă doar celor cu 10 la purtare sau calificativul Foarte Bine în anul anterior. Dat fiind faptul că valoarea burselor din septembrie-decembrie este deja prevăzută în bugetul anului calendaristic, s-a propus menținerea și în anul următor al cuantumului burselor la aceeasi valoare ca până acum, excepție va fi pentru bursa de reziliență”, spunea ministra Educației, Ligia Deca, în urmă cu câteva luni.
”Bursa de merit se dă în continuare și elevilor cu premii la olimpiade județene. Va avea același cuantum ca până acum – 450 de lei. Bursele de merit și reziliență cumulate se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase”, mai preciza Deca.