Câți bani costă o porție de hamsii cu mămăliguță pe litoral de 1 mai. Suma este exagerată

de: Sabina Anastasia
28 04. 2023

Zeci de mii de români au decis să își petreacă mini-vacanța de 1 mai la malul mării. Doar că prețurile piperate ar putea să îi pună în reală dificultate. Află în rândurile de mai jos câți bani costă o porție de hamsii cu mămăliguță pe litoral de 1 mai.

Câți turiști vor ajunge pe litoral în mini-vacanța de 1 mai

Ziua Muncii, sărbătorită pe data de 1 mai, bate la ușă. Încă de vineri, 28 aprilie, mulți români au plecat în mini-vacanțe organizate cu această ocazie specială. Este o perioadă în care, teoretic, se onorează contribuțiile angajaților și se susțin drepturile lor, promovându-se condiții mai bune de muncă.

Sărbătoarea își are rădăcinile în mișcarea muncitorească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Încă de la vremea respectivă, autoritățile mai multor state din lume, au declarat ziua de 1 mai liberă, cum s-a întâmplat și în România. În unele țări, este sărbătorită în prima zi de luni din septembrie.

În țara noastră, de 1 mai, românii obișnuiesc să organizeze mini-vacanțe. Unii la munte, alții la mare. Cei care nu au posibilități financiare mai mari, preferă să sărbătorească Ziua Muncii în curte, însă nici de acolo nu lipsește distracția, pregătindu-se grătare cu mici și bere.

Din păcate, mini-vacanța de 1 mai nu va fi deloc ieftină pentru cei dornici să se bucure de câteva clipe de relaxare la munte sau la mare. Pe litoral, sunt așteptați în aceste zile aproximativ 40.000 de turiști. Cele mai căutate stațiuni pentru distracție sunt Mamaia Nord și Vama Veche, conform celor mai recente date.

Câți bani costă o porție de hamsii cu mămăliguță pe litoral

Chiar dacă petrecerea e pe primul loc, toți cei care se distrează la mare vor să și mănânce bine. Doar că, în anul curent, turiștii ar putea să aibă surprize neplăcute la capitolul costuri sau oferta calitate-preț. Spre deosebire de anul trecut, românii au de scos sume importante de bani pentru consumația de la un local.

Scumpirile de pe piață, din ultima perioadă, nu mai iau pe nimeni prin surprindere. Producătorii argumentează costurile ridicate dând vina pe criza generată de războiul din Ucraina, în mod special. Nu știm cum vor motiva comercianții prețurile pentru mâncarea din acest an, de pe litoral, însă cert este că nu e deloc ieftină.

De exemplu, în comparație cu anul 2022, prețul unei porții de hamsii cu mămăliguță s-a dublat sau chiar triplat în unele cazuri. Dacă oricine își permitea o astfel de mâncare, acum o porție de hamsii cu mămăliguță prezintă un preț de 25 de lei la malul mării, conform Antena 3.

În unele restaurante, o porție de 200 de grame de hamsii cu usturoi, lămâie și mămăliguță costă 36 de lei.