Câți bani cere un mare cântăreț de la noi pe tablourile pictate de el. Situație disperată în plină pandemie
Nu de puține ori ne-au încântat urechile cu piesele lor, dar și cu concertele inedite susținute de-a lungul timpului. Este imposibil să nu fi auzit măcar odată de Marioan Ionescu și de trupa acestuia, Direcția 5.
Marian Ionescu, în pandemie, s-a apucat de pictură
Pe Marian Ionescu, majoritatea îl știu ca lider al formație pop-rock, Direcția 5, dar și prin prisma căsătoriei sale cu Octavia Geamănu, celebra prezentatoare a Observatorului special de la Antena 1. Acum, ajuns la 56 de ani, Marian Ionescu, ca majoritatea artiștilor, a simțit din plin efectele pandemiei, mai ales când vine vorba de aparițiile concertistice alături de trupa sa, Direcția 5. Cum veniturile s-au subțiat a trebuit să se reprofileze și a decis că este cel mai bun moment să-și pună din nou în valoare și alte valențe artistice, și anume cele de pictor.
Situația disperată în plină pandemie l-a reprofilat
Astfel că, spun surse apropiate, Marian Ionescu, în plină pandemie, s-a reapucat de pictat și ar fi vândut destule tablouri, adică și-a schimbat meseria total pentru o perioadă, mai ales de când nu mai are aproape deloc concerte și niciun fel de aparații televizate. În afară de pictură, din care am înțeles că scoate bani frumoși, Marian mai are afaceri în domeniul imobiliarelor și alte diverse, dar se pare că pictura i-a rămas de făcut în perioada asta. Conform unor surse, liderul trupei Direcția 5 a ajuns să vândă tablouri la prețuri consistente, de aproximativ 10.000 de lei pentru un tablou.
Aceleași surse mai spun că alte capodopere semnate de Marian Ionescu au tarife ce pleacă de la 800 euro și ajung la 5000 euro. Artistul a mai avut și în trecut expoziții, prin 2016, ce-i drept virtuale, toate puse la vânzare, și vorbim aici de 95 de lucrări acrilice, cu prețuri, la vremea respectivă, cuprinse între 1200 euro și 5000 euro. Dacă acum îi merge la fel de bine sau, rămâne de văzut, cert este că are succes cu tablourile picate de el.