Câți bani câștigă un polițist în 2022. Salariul e mai mic decât ai fi crezut
Meseria de polițist este foarte căutată în România, dovadă fiind prezența numeroasă la examenul de admitere la Academie. Mulți candidați se bat pe locuri locuri, semn că visul lor cel mare este să devină om al legii să să prindă infractori. Odată ieșiți de pe băncile facultății, absolvenții Academiei de Poliție află că salariile nu sunt tocmai ce trebuie. Iată cât câștigă un polițist în 2022.
Ce salariu are un polițist în 2022
Sindicatul Europol este nemulțumit de veniturile polițiștilor care lucrează în stradă, fără weekend-uri libere și cu program nocturn. Sindicatul Polițiștilor Europeni spune că oamenii legii primesc foarte puțini bani, comparativ cu ministrul de Interne, care încasează lunar peste 20.000 de lei. Citește în continuare pentru a afla ce salariu are un polițist român în 2022.
Suma este foarte mică
Reprezentanții polițiștilor și-au manifestat supărarea cu privire la faptul că un om al legii încasează lunar doar 2.809 lei, în condițiile în care lucrează în stradă și nu este acasă șapte din opt weekend-uri. În schimb, Lucian Bode, șeful MAI, are salariu de peste 20.000 de lei.
„Un polițist din stradă, în București:
– care nu a fost acasă în 7 din cele 8 zile de weekend primește 14,5 lei pentru fiecare oră lucrată în aceste condiții;
– primește 131 lei pentru orele de noapte prestate;
– primește 199 lei pentru riscul de a fi atacat, lovit, vătămat sau chiar ucis în serviciu. Și pentru toate aceste condiții, primește un salariu net de 2809 lei!!! Adică mai puțin decât un angajat dintr-un supermarket”, a transmis Sindicatului Europol.
Oamenii legii sunt revoltați de banii încasați de Lucian Bode
Potrivit sindicaliștilor, în timp ce polițiștii mai au de primit o restanță de două tranșe, ministrul Lucian Bode are un salariu de 22.000 de lei. Mai mult, aceștia reclamă majorarea cu 2.000 de lei a lefurilor „clientelei politice din administrație”.
„Ministrului Bode i se calculează salariul prin înmulțirea coeficientului din Legea salarizării, care se aplică în cazul lui, cu salariul minim brut garantat în plată, adică primește în jur de 22.000 lei.
Surpriza vine însă azi din Parlament, unde clientelei politice din administrație i se va mări salariile chiar și cu peste 2000 lei, adică 70% din salariul lunar al unui polițist. Așa că, polițiștii vor munci exact după nivelul la care sunt plătiți. Vor munci de 2809 lei…”, se mai arată în postarea Sindicatului Europol.
Val de pensionări în România
Recent, oamenii legii au afirmat că neaplicarea legii salarizării creează un val de pensionări în rândul polițiștilor. Se pare că mulți au trecut în rândul rezerviștilor din cauza unor factori gravi. Cele mai mari nemulțumiri sunt legate de dotarea precară, condițiile de muncă, salarizarea neconformă cu riscurile la care sunt supuși, lipsa de predictibilitate a legislației privind pensiile militare și haosul instituțional.
După cum dezvăluie site-ul Sindicatului Europol, din ianuarie 2020 și până în prezent, s-au pensionat nu mai puțin de 8708 de polițiști. La începutul pandemiei, au trecut în rândul rezerviștilor 4.538 de oameni ai legii. Iar anul trecut s-au pensionat 3.640 de polițiști. În concluzie, sindicaliștii Europol trag un semnal de alarmă privind nivelul de salarizare în țara noastră.