Câți bani câștigă, de fapt, Mihaela Rădulescu. Ea și Felix Baumgartner au o avere fabuloasă împreună
Mihaela Rădulescu face parte din lista vedetelor de top din România de mulți ani, motiv pentru care este și bine plătită pentru orice ar face. Vedeta a dat lovitura anul trecut când a petrecut mai mult timp pe platourile de filmare ale show-ului Ferma și nu numai, motiv să pună ceva bani la saltea. Ce avere au ea și Felix Baumgartner?
Mihaela Rădulescu, avere impresionantă. Câți bani câștigă?
Mihaela Rădulescu a lipsit o perioadă de pe micile ecrane, preferând să își trăiască povestea de iubire pe care o are alături de sportivul Felix în liniște. Nici iubirea nu a putut să o țină departe de plăcerea ei, televiziunea. Aceasta a început, în cursul anului trecut, să fie mai activă, mai ales după ce a primit diverse propuneri de la producătorii români.
Mihaela locuiește acum la Monaco, unde deține un apartament, dar și în Eleveția, la casa iubitului său. Se pare că a uitat pentru o perioadă de România, de când s-a retras de la Românii au Talent, și se dedică în totalitate familiei. Fiul său este un adolescent în toată regula, astfel că nu are foarte mult timp liber.
Ce firmă are vedeta?
Fostul jurat al show-ului de talente deține din anul 2001 firma „Mihaela Radulescu SRL” care are activitatea de difuzare a programelor de televiziune. Cifrele pe care le-a înregistrat de-a lungul anilor sunt: 2013 (22.005 lei) și 2015 (58.879 de lei), dar și pierderi în 2009 (95.000 de lei), 2011 (88.000 de lei), 2012 (97.000 de lei) și 2014 (75.000 de lei).
Datele ultime ce au fost înregistrate la Ministerul de Finanțe arată că afacerea Mihaelei a făcut un profit record în anul 2016, mai exact de 206.844 de lei, perioada în care bruneta și-a făcut apariția mai des pe micile ecrane. Cel mai bun an pentru firma acesteia a fost însă 2006, an în care profitul net ajungea la 855.538 de lei.