Câți bani a pierdut Ferrero după ce a fost descoperită contaminarea cu salmonella. Suma este colosală
S-a aflat câți bani a pierdut Ferrero după ce a fost descoperită contaminarea cu salmonella. Scandalul din jurul apariției salmonellei în ciocolata Kinder a costat compania italiană Ferrero zeci de milioane de euro, a anunțat directorul diviziei franceze, Nicolas Neikov. Care a fost sursa de infecție?
Zeci de milioane de euro sunt pierderile Ferrero după ce s-a descoperit salmonella în ciocolata Kinder. Câți bani au fost plătiți drept despăgubiri
Compania italiană Ferrero a piedut câteva zeci de milioane de euro după scandalul salmonellei în ciocolata Kinder.
„Am pierdut 40% din cifra de afaceri de Paște, ceea ce este deosebit de dureros pentru noi. Pierderea financiară totală se va ridica la câteva zeci de milioane de euro”, a spus Nicolas Neikov, directorul diviziei franceze a Ferrero.
150000 de cereri de despăgubiri
În plus, până acum, Ferrero a primit mai bine de 150.000 de cereri de despăgubiri, dintre care 90% au fost satisfăcute prin cupoane de reducere pentru produsele companiei, în valoare totală de puțin sub 2 milioane de euro, scrie Adevarul.
Despăgubiri directe vor fi plătite individual și celor care prezintă simptome grave sau sunt internați în spital, a asigurat Nicolas Neikov.
Câte tone de produse au fost aruncate
Conform oficialului Ferrero, după identificarea sursei de infecție la uzina din Arlon, compania a fost nevoită să elimine nu mai puțin de 3.000 de tone de produse. Potrivit constatărilor preliminare ale anchetei interne, sursa bacteriei salmonella se afla în filtrul rezervorului de unt. Încă nu se cunoaște exact cum a avut loc contaminarea cu periculoasa bacterie. Nicolas Neikov a declarat că firma a detectat prima dată bacteria salmonella în produsele sale pe data de 15 decembrie și a oprit imediat producția la această fabrică.
În plus, Nicolas Neikov a mai spus că primele semnale despre o posibilă infecție au venit de la autoritățile sanitare germane abia pe 24 martie, după care puțin mai târziu li s-au alăturat autoritățile de reglementare din Marea Britanie și Franța. Însă, abia la începutul lunii aprilie, compania Ferero a decis pentru prima dată să recheme produse din magazine.
Când va reîncepe producția
Nicolas Neikov a precizat că Ferrero se așteaptă să reînceapă producția la fabrica din Arlon pe data de 13 iunie. Pentru a fi posibil asta, salariații companiei vor să scoată 10.000 de piese de pe transportor și să le curețe. În plus, compania examinează materiile prime din care se prepară delicatesele pentru a detecta o posibilă sursă de contaminare.
Ciocolata Kinder a provocat sute de infecții cu salmonella
Pe 11 aprilie, Parchetul Provincial din Luxemburg a început să strângă informații despre contaminarea cu salmonella a ciocolatei produse la fabrica Ferrero din Arlon.
Astfel, câteva sute de cazuri de infecție cu salmonella, apărute în Europa ar putea fi asociate cu ciocolata Kinder.