Câți bani a pierdut, de fapt Gigi Becali, din cauza crizei. „Toate au fost afectate!”
Criza sanitară aduce cu sine și o alta, cea financiară, care l-a afectat și pe Gigi Becali. Finanțatorul FCSB se plânge și el de pierderi financiare.
Câți bani a pierdut Gigi Becali din cauza crizei
Gigi Becali pune totul pe seama faptului că fotbalul a fost pus pe „hold” de pandemia care a dat peste cap întreaga planetă. Astfel, fără meciuri, fără o competiție, jucătorii nu mai au unde să evolueze, nu mai pot fi urmăriți de scouteri, de impresari, de antrenori, iar această situație afectează piața transferurilor. Gigi Becali vede în jucătorii săi o sursă de bani, însă în contextul actual a anunțat că suferă pierderi mari. Cotele jucătorilor au scăzut, și nu e doar la FCSB întâlnită această situație. Nu se mai cumpără jucători, de aici și problemele financiare care apar. Gigi Becali este unul dintre finanțatorii din fotbal afectați de criză.
Gigi Becali se plânge de mari pierderi financiare, de lipsa sponsorilor și a altor surse de venit pentru bunul mers al echipei. Dacă doar dai bani și nu pui nimic în loc, sacul se golește, sugerează latifundiarul din Pipera.
„Sponsori, bani, imagine, publicitate, toate au fost afectate, la revedere, nu s-a mai colectat niciun ban şi s-au dat bani. Toate au fost afectate. La revedere!”, a transmis Gigi Becali.
Gigi Becali își freca mâinile de bucurie. Spera să facă milioane bune cu „perla” Florinel Coman
După ce l-a transferat pe Florinel Coman, unul dintre tinerii jucători român care promit foate mult, Gigi Becali deja își făcea planuri cum ar putea să obțină profit maxim de pe urma atacantului originar din Brăila. Florinel Coman, 22 de ani, s-a format la „fabrica de campioni” Viitorul a lui Gică Hagi și a ajuns la FCSB în 2017.
Planurile lui Gigi Becali au fost însă date peste cap de criza actuală, iar acum va trebui să aștepte ca fotbalul să revină în plan, în speranța că va putea să-și revină financiar din vânzarea de jucători. Patronul roş-albaştrilor susţine că prețul lui Florinel Coman a scăzut foarte mult, pentru că nu s-au mai cumpărat jucători.
„Florinel Coman a ajuns de la 20 la 10 milioane, că au scăzut preţurile, nu s-au mai cumpărat jucători. Puteam să vând, n-am mai vândut. Sponsorii, la revedere, a mai dat cineva vreun ban?”, a spus Gigi Becali pentru Telekomsport.
55 de meciuri și 14 goluri are Florinel Coman în tricoul lui FCSB.