Câți bani a cerut Andreea Tonciu să apară la Antena. Suma este incredibil de mare

de: Alexandra Chivu
03 02. 2021

După terminarea show-ului ”Bravo, ai stil”, de la Kanal D, Andreea Tonciu declara cu insistență în interviurile televizate că dorește ca revenirea ei pe sticlă să nu se sfârșească aici. Doritoare de noi proiecte, bruneta a fost contactată de Antena Stars pentru a face parte din emisiunea ”Mămici de pitici, cu lipici”. Evoluția remarcabilă și audiențele adunate la ”BAS” i-au adus fostei asistente TV mai multă încredere și, totodată, i-au înmulțit pretențiile, prin urmare contractul a picat.

Andreea Tonciu nu se ”vinde” pe bani puțini. A negociat cu cei de la Antena Stars. Pretențiile mari i-au încheiat contractul

Diva ar fi fost sunată de cei de la Antena Stars, care i-au propus să participe împreună cu fiica ei în cadrul emisiunii ”Mămici de pitici, cu lipici”, au declarat surse din anturajul Andreei Tonciu pentru CanCan. Dornică de un nou proiect în televiziune, bruneta a mers la negocieri.

Deși cu un suflu nou, mai ales după evoluția pe care a avut-o în timpul celui de-al șaptelea sezon ”Bravo, ai stil”, iată că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Fosta asistentă TV a cerut suma de 10.000 de lei pe lună, însă producătorii i-au spus că nu-i pot oferi atât, motiv pentru care discuțiile nu s-au încheiat într-o notă armonioasă.

Elena Ionescu, Sânziana Buruiană, Cristina Șișcanu și Oana Roman, alături de copiii lor, sunt parte a emisiunii

„Mă bucur foarte mult că fac parte din reality show-ul «Mămici de pitici, cu lipici»! Într-adevăr, eu cumva am copii de toate vârstele, şi de 23 de ani, şi de 17 ani şi un copil de 3 ani şi 8 luni, Petra, aşa că pot să spun că am trăit alături de ei mai multe etape din dezvoltarea lor. Dar cel mai important este că vom face schimb de experienţă noi între noi, mamele implicate în acest proiect, dar şi cu telespectatoarele noastre.

Sunt convinsă că va fi o experienţă foarte constructivă, atât pentru mine, cât şi pentru Petra. Iar pe telespectatori îi invit să se uite cu atenţie, cu ochi vigilenţi şi să analizeze care dintre mămici se comportă aşa cum ar trebui cu cei mici. E greu să spui cum ar trebui să facă o mama astfel încât să îşi crească copilul cât mai bine, dar putem să ne dăm cu părărea astfel încât să creăm o competiţie savuroasă între mămicile care participă!”, a declarat Cristina Șișcanu.

„Isa este într-un extaz total. I s-a părut cea mai tare chestie din lume. Și pentru mine este o premieră, a venit ca un balsam pentru suflet, ca un pansament, dar nu am emoții!”, a declarat Oana Roman.