Câți bani a câștigat din tenis prietena Simonei Halep! A rămas cu foarte puțini
Prietena Simonei Halep, Alexandra Dulgheru, a vorbit deschis despre situația premiilor din tenis. Câți bani a câștigat jucătoarea, câți au fost dați către impozite și cu câți a rămas, aflați în paragrafele următoare.
Câți bani a câștigat Alexandra Dulgheru
Alexandra Dulgheru a dezvăluit că, în întreaga sa carieră în tenis, a încasat suma de 2.277.547 de milioane de dolari, și că nu este în niciun caz o persoană bogată așa cum s-ar crede. Unul dintre motivele pentru care suma menționată anterior nu „înseamnă prea mult“ în viziunea sportivei, este faptul că o bună parte din bani au mers către taxe.
„După zece ani în circuit, 2 milioane de dolari nu înseamnă prea mult. Din 10 ani, 5 ani am fost accidentată și ar fi trebuit să câștig mai mult. Pare mult când te gândești la această sumă, dar eu nu am avut niciodată acești bani în mână“, a declarat Alexandra Dulgheru pentru Eurosport.co.uk.
A rămas cu foarte puțini
Mai mult, jucătoarea a afirmat că, de fapt, în mână ar fi primit doar 20-30% din acești bani, după ce a acoperit toate cheltuielile și impozitele.
„Din acești bani, 30% sunt impozite, iar 50% merg pe cheltuieli. Jucătoarele din Europa de Est nu au sponsori care să le acopere cheltuielile, așa că trebuie să ne susținem singure. Între 20 și 30% din acești bani intră în buzunarele mele, iar dacă te gândești că suma a fost acumulată în 10 ani iți dai seama că nu înseamnă mult“, a conchis tenismena.
Alexandra Dulgheru a avut un început de carieră fulminant, ajungând până pe locul 26 în clasamentul WTA. Însă, din cauza accidentărilor, aceasta a coborât tocmai pe locul 886 în ierarhia mondială.
În prezent există numeroase tensiuni în tenis privind premiile obținute la turnee, iar organizatorii de la US Open încearcă să calmeze spiritele încinse.
Organizatorii turneului de la Palermo, care va marca revenirea tenisului feminin, au anunțat că pe 3 august ar urma să se reia turneele din acest sezon WTA.