Câte zile libere vor mai avea românii până la finalul anului 2024. De câte minivacanțe se vor mai bucura
Minivacanța de Sfânta Maria le oferă românilor patru zile libere, de care mulți au profitat pentru a se relaxa la munte sau la mare. În cele patru luni care au mai rămas din acest an, mai sunt câteva libere legale de care salariații pot să profite. Când este următoarea minivacanță și câte libere legale vor fi în 2025.
Câte libere legale mai sunt până la finalul anului
Salariații din România au, potrivit Codului Muncii, 17 zile libere legal în 2024. Acestea coincid cu anumite sărbători religioase importante sau cu zile care marchează evenimente istorice de referință. Până la finalul anului 2024, mai sunt câteva libere legale de care salariații pot profita din plin, pentru a se relaxa.
Astfel, după Sfânta Maria, următoarele libere legale sunt la finalul lunii noiembrie, respectiv începutul lunii decembrie. Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și pe 1 decembrie, când se sărbătorește Marea Unire, este liber legal. Anul acesta, cele două zile pică în weekend, astfel că angajații care oricum erau liberi nu se vor bucura prea mult de ele.
În luna decembrie mai sunt două libere legale, în prima și a doua zi de Crăciun. Pe 25 și 26 decembrie, este liber de la stat, iar anul acesta zilele de Crăciun pică miercuri și joi. Bugetarii pot face ”punte” cu weekend-ul, pentru că și vineri, pe 27 decembrie, este zi liberă, însă angajații trebuie să o recupereze. Astfel, cu ocazia Crăciunului, românii vor avea o minivacanță de cinci zile, respectiv de pe 25 până pe 29 decembrie, inclusiv.
Libere legale în 2025
Lista zilelor libere din punct de vedere legal pentru bugetari numără tot 17 zile și anul viitor. Diferă însă sărbătorile care nu au dată fixă în calendar, respectiv Paștele și Rusaliile, care pică în zile diferite de la un an la altul. Astfel, în 2025, românii vor avea 17 libere legale dintre care 13 pică în timpul săptămânii și doar 4 în weekend.
Sărbătorile legale din 2025 sunt:
1 ianuarie – Anul Nou (miercuri)
2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (joi)
(3 ianuarie – posibilă punte – vineri)
6 ianuarie – Bobotează (luni)
7 ianuarie – Sfântul Ion (marți)
24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (vineri)
18 aprilie – Vinerea Mare (vineri)
20 aprilie – Paștele ortodox (duminică)
21 aprilie – A doua zi de Paște (luni)
1 mai – Ziua Muncii (joi)
(2 mai – posibilă punte – vineri)
1 iunie – Ziua copilului (duminică)
8 iunie – Rusaliile (duminică)
9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
15 august – Sfânta Maria (vineri)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
1 decembrie – Ziua Marii Uniri (luni)
25 decembrie – Crăciunul (joi)
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri)