Câte zile libere urmează să fie acordate de către stat în lunile iulie și august

de: Claudiu Surmei
10 07. 2019

Codul Muncii prevede 15 zile libere pentru români în anul 2019. Dintre acestea, 10 au trecut deja în prima jumătate a anului. În luna iulie, statul român nu acordă nicio zi liberă, iar în august singura sărbătoare legală va fi pe data de 15, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului.

Statul acordă o singură zi liberă în lunile iulie și august

Chiar dacă pentru anul 2019 au fost prevăzute 15 zile libere, 5 dintre acestea pică în week-end. Prin comparație, în țări precum Belgia, Lituania și Cipru se acordă 17 și chiar 18 zile libere pe an. Nu este exclus ca România să se alăture în curând acestor țări în ceea ce privește numărul sărbătorilor legale.

În acest an au fost acordate deja 10 zile libere. Pentru luna iulie nu a fost stabilită nicio sărbătoare legală, prima zi liberă din următorul interval fiind abia pe data de 15 august – Adormirea Maicii Domnului. Aceasta este o sărbătoare ortodoxă și catolică în care se comemorează moartea Fecioarei Maria.

Conform tradiției, Maica Domnului și-a trăit ultimii ani pe pământ la Efes, alături de Sfântul Ioan Evanghelistul. „Ea nu a gustat niciodată moartea, ci pur și simplu a adormit, ca toți oamenii, curând după aceea fiind ridicată cu trup și suflet la ceruri (exact ca Iisus Hristos), urmând a fi încoronată acolo de Fiul ei ca Regină a Universului. Cei care au fost martorii acestui miracol au fost ucenicii lui Iisus și prietenii Sf. Maria”, notează site-ul wikipedia.

Zile libere rămase în 2019

Următoarea zi liberă după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va fi pe 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, apoi pe 1 decembrie – Ziua Naţională a României. Ultimele 2 zile libere din acest an vor fi de Crăciun (25 și 26 decembrie).

Potrivit legii, angajații care sunt chemați la muncă de sărbătorile legale trebuie să primească bani în plus la salariu, adică să li se plătească dublu ziua de muncă. O altă opțiune este să li se acorde liber în următoarele 30 de zile.