Câte milioane de lei ne costă pensiile speciale, lunar. Suma e colosală

Câte milioane de lei ne costă pensiile speciale, lunar. Suma e colosală
Cati bani se duc pe pensiile speciale

Fostul ministru al Muncii a anunțat câte milioane de lei ne costă pensiile speciale, lunar. Suma este colosală, iar Raluca Turcan spune că aici nu intră pensiile cadrelor militare, ale parlamentarilor și nici ale primarilor . De asemenea, ea a precizat că bugetul de pensii de anul acesta a început cu un deficit de 13 miliarde de lei.

Câte milioane de lei se duc pe pensii, lunar. Suma este uriașă

Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii, a spus că pensiile speciale presupun o cheltuială de 109 milioane de lei pe lună, adică circa 1,3 miliarde de lei pe an, comparativ cu pensiile bazate pe contributivitate pentru care se plătesc, în fiecare lună, 8 miliarde de lei pe lună.

De asemenea, Raluca Turcan a precizat că la începutul lunii septembrie există jalon în PNRR de a fi prezentată o primă variantă a noii legi a pensiilor, iar aceasta va trebui finalizată până la sfârșitul lui 2022.

Care este deficitul la bugetul asigurărilor sociale

„Bugetul pe anul acesta a început cu un deficit de 13 miliarde de lei, asa a fost prognozat. Din punctul meu de vedere şi din toate cifrele, acest deficit este în creştere, pentru că între timp s-au mai făcut majorări de pensii, susţinute din bugetul asigurărilor sociale, şi cred că acest deficit va creşte. De altfel, anul trecut am ajuns la un deficit total la bugetul asigurărilor sociale de 17 miliarde de lei. Subvenţia a fost anul trecut de 17 miliarde, cel mai probabil anul acesta deficitul va fi tot pe acolo”, a spus Raluca Turcan, potrivit news.ro.

Cum se poate reduce deficitul de la pensii?

Singura modalitate de reducere a deficitului ar fi creşterea numărului de salariați, pentru că numai așa poate creşte contributivitatea la bugetul asigurărilor sociale. Raluca Turcan a amintit că anvelopa totală a pensiilor, raportată la Produsul Intern Brut, este în momentul de faţă pentru sistemul public de 7,5%.

„În PNRR, în condiţiile în care nu aveam majorare de inflaţie, pentru a ţine cheltuielile într-un anumit nivel (…) s-a agreat cu chiu cu vai procentul de 9,4%. Acest procent a fost în mai mare măsură asumat de ministrul Fondurilor Europene, decât de mine, ca ministru al Muncii. Eu atunci am pus la dispoziţie mai multe varinate, în mod categoric am spus că pensiile din sistemul de apărare şi ordine publică nu trebuie să intre în această discuţie, pentru că ele nu sunt pensii speciale”, a declarat Raluca Turcan.

Pensiile speciale includ șase categorii „mari și late”

Nu în ultimul rând, Raluca Turcan a spus că, în prezent, din bugetul de asigurări şi de stat sunt plătite „două tipuri mari de pensii, cele din sistemul public, care înseamnă 8 miliarde de lei pe lună, şi pensiile speciale, care includ 6 categorii mari şi late şi nu intră cei din apărare, parlamentarii sau primarii şi care presupun o cheltuială lunară de aproximativ 109 milioane de lei”.