Câte milioane de euro au în cont Simona Halep, Inna sau Antonia. Nu o duc deloc rău cu banii

de: Bișinicu Andreea
27 04. 2023

Indiferent de domeniul profesional în care activează, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, di rândul urmașelor Evei, se bucură de venituri materiale consistente, bani pe care i-au muncit din greu de-a lungul carierei lor. Cine sunt cele mai bogate românce.

Ce averi au Inna, Antonia sau Simona Halep

Simona Halep, cea mai bogată româncă

Nu este nicio surpriză faptul că Simona Halep se clasează în fruntea clasamentului celor mai bogate românce. Sportiva originară din Constanța este considerată cea mai mare jucătoare de tenis din istoria România.

Simona Halep, 31 de ani, se află pe locul 9 în topul eclor mai bogate jucătoare de tenis din lume, având o avere colosală de 26 milioane de euro, notează cei de la click.ro.

În anii 2017 și 2019, câștigătoarea a două turnee de mare șlem, Roland Garros și Wimbledon, a devenit numărul 1 mondial în clasamentul WTA, poziție pe care și-a păstrat-o timp de 64 de săptămâni.

Cum a obținut Inna o avere impresionantă

Inna nu are nevoie niciun fel de prezentare, fiind cea mai reputată și de succes artistă din România cotată la nivel internațional.

Faimoasa brunetă a devenit cunoscută în toată lumea în anul 2008, când a lansat primul său disc single, „Hot”, piesă ce a ajuns pe primul loc în topurile radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia și Grecia.

Iubita lui Deliric a strâns o avere impresionantă de 7 milioane de euro, de-a lungul carierei sale, clasându-se pe primul loc în topul artiștilor din 11 țări.

Veniturile Innei din muzică sunt impresionante, având în vedere faptul că diva câștigă aproximativ 40.000 de euro pentru un concert în străinătate, iar în România, are un onorariu de 5.000 de euro pe spectacol.

Sursele principale de venit ale Antoniei

Antonia este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. Stabilită de mică în Statele Unite ale Americii, la 21 de ani, vedeta a venit înapoi  în România, unde s-a făcut remarcată datorită vocii, carismei, frumuseții și simțului său dezvoltat al umorului.

Logodnica lui Alex Velea se bucură de o carieră înfloritoare în domeniul muzical, reușind să-și rotunjească veniturile obținute din muzică datorită campaniilor publicitare și a colaborărilor cu diferite branduri, pe care le onorează în mediul online. Averea Antoniei este estimată undeva la 5 milioane de euro.