Câte medii de 10 s-au luat la Evaluarea Națională 2024. Județele din România fruntașe la note maxime
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate, miercuri, la prânz, de către Ministerul Educației. Amintim că media de la acest examen reprezintă 100% media de admitere la liceu, pentru al doilea an la rând, după 20 de ani. Câte medii de 10 s-au luat anul acesta?
65 de elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024
Pentru al cincilea an la rând, notele elevilor la Evaluarea Națională 2024 sunt anonime. Pentru a vedea mediile obținute la examen, fiecare absolvent de clasa a VIII-a trebuie să introducă în platforma evaluare.edu.ro codul primit de la școală.
Potrivit Ministerului Educației, 65 de elevi, care au absolvit clasa a VIII-a, au media 10 la Evaluarea Națională 2024, înainte de contestații.
„65 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 429 (anul trecut) și 221 (în anul 2022)”, a transmis Ministerul Educației.
Capitala e fruntașă la note de 10
În Capitală sunt cele mai multe medii de 10: 28 candidați au luat notă maximă la ambele probe scrise. Pe locul al doilea se află județul Iași, cu 7 medii de 10, iar pe al treilea loc este județul Cluj (6 medii maxime).
Spre deosebire de anul 2023, numărul candidaților cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 a scăzut cu peste 84%, din păcate! Anul trecut, Bucureștiul a condus detașat clasamentul mediilor de 10 la Evaluarea Națională cu 94 de elevi. Pe locul al doilea s-a clasat județul Iași, cu 28 de medii de 10, iar pe al treilea loc a fost județul Cluj (24 de medii maxime).
Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute la Evaluarea Națională 2024 pot depune contestații la centrele de examen sau le pot transmite electronic, în zilele de 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00).
Absolvenții clasei a VIII-a care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată, ca urmare a soluționării contestației, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele trebuie semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.