Câte kilograme a slăbit Ionuț Iftimoaie la Survivor România 2023. Soția l-a dat de gol

de: Bișinicu Andreea
04 02. 2023

Ionuț Iftimoaie este unul dintre cei mai apreciați concurenți de la Survivor România 2023. Fostul luptător în vârstă de 44 de ani a experimentat cele mai grele condiții de supraviețuire în Republica Dominicană și slăbit un număr considerabil de kilograme, până acum. Ce spune soția lui.

Cât a slăbit Ionuț Iftimoaie la Survivor 2023

Fără îndoială, Ionuț Iftimoaie este unul dintre cei mai puternici concurenți de la Survivor 2023. Faimosul are o condiție fizică foarte bună și un psihic extrem de tare, fiind un bărbat responsabil, luptător și disciplinat, atribute pe care le-a dobândit în cariera sa sportivă.

Fostul luptător de K1 înfruntă, alături de coechipierii săi, frigul, foamea, căldura excesivă, condițiile meteo nefavorabile, stresul, oboseala și probele extrem de dificile de la Survivor.

Maria Iftimoaie, soția Faimosului de la Survivor 2023, a vorbit, în exclusivitate pentru Click!, despre experiențele pe care consideră că le trăiește partenerul ei de viață în jungla dominicană.

Mama copiilor lui Ionuț Iftimoaie nu își face griji în privința faptului că hrana este precară la Survivor, întrucât femeia le-a povestit jurnaliștilor că soțul ei obișnuia să stea nemâncat și câte o săptămână întreagă.

„Sportul l-a învățat pe Ionuț, în toți acești ani, să fie așa…disciplinat cum este el și acolo. Pentru Ionuț nu este problema cu lipsa hranei din Dominicană, pentru că acasă el ținea diete în care nu mânca câte șase – șapte zile și nu avea nimic. Ionuț stă foarte bine cu psihicul”, a declarat Maria Iftimoaie, exclusiv pentru click.ro.

Citește și Accidentare gravă la Survivor România. Jorge a urlat de durere, ce s-a întâmplat în Dominicană

„Ionuț este un om bun, o persoană sufletistă”

De asemenea, soția Faimosului a subliniat faptul că este extrem de mândră de fostul luptător, fiind sigură că Ionuț Iftimoaie va rezista tuturor provocărilor din competiție.

Maria Iftimoaie a adăugat faptul că, deși soțul ei a mai avut câteva conflicte cu ai lui coechipieri, Ionuț Iftimoaie mereu ar fi sărit în ajutorul celorlalți.

„Ionuț este un om bun, o persoană sufletistă. Nu este o persoană care ține ranchiună. Atunci când are o problemă, un conflict cu cineva anume, el spune, comunică, nu ține în el.

Încearcă să rezolve problema pe moment, atunci, după nu mai are nimic cu acea persoană. Este o persoană sufletistă, eu știam asta. Așa este și acasă. Atunci când apare o problemă, el ne spune mereu să mergem înainte că o să fie bine.”

Citește și Două eliminări surpriză la Survivor România 2023. Cine a plecat accidentat: „Nu ştiu dacă să râd sau să plâng”