Cătălin Botezatu, diagnostic crunt de la medici. A fost operat de urgență din cauza unei tumori
Creatorul de modă Cătălin Botezatu a primit un diagnostic crunt din partea medicilor, care au decis să îl opereze în regim de urgență din cauza unei tumori.
Cătălin Botezatu, diagnostic crunt de la medici
Cătălin Botezatu, celebru creator de modă român, are probleme de sănătate. Designerul se chinuie încă din 2015 cu inima, având montate și cinci stenturi până în prezent. Acum, acesta a fost diagnosticat de medici cu o boală rară. După ce a fost supus unor analize amănunțite, într-o clinică din Istanbul, medicii au decis să îl opereze în regim de urgență. Din ultimele informații apărute în presă, în urma intervenției chirurgicale, medicii îi vor tăia jumătate din colon.
„Deși urmează o intervenție extrem de dificilă, Cătălin privește partea bună a lucrurilor, și anume faptul că a depistat această tumoră în fază incipientă. Abia azi a înteles importanța controalelor medicale regulate. E foarte încrezător că totul o să decurgă bine chiar dacă medicii l-au anunțat că i se va taia jumătate din colon”, a declarat o persoană apropiată lui Bote, pentru cancan.ro.
Designerul ia o mulțime de pastile în fiecare zi
Reamintim că designerul a mai semnalat probleme la inimă și după montarea ultimului stent, luând în fiecare zi o mulțime de pastile. Mai mult, la un moment dat, în timpul filmărilor emisiunii ”Bravo, ai stil”, în cadrul căreia este jurat, a declarat că prietenii din platou au chemat salvarea pentru el.
„După operație, s-a chemat salvarea chiar și în timpul filmărilor de la „Bravo, ai stil’, și producătoarea noastră pe care o iubesc și o ador a avut grijă de mine și m-am simțit și aici că sunt iubit și apreciat, pentru că simți nevoia să vezi că oamenilor cu care lucrezi le pasă de tine, mai ales că simțeam că dau colțul”, a declarat creatorul de modă.