Cătălin Botezatu, despre Maria Băsescu. Comparaţia vestimentară făcută de designer cu Elena Ceauşescu: „S-a remarcat prin atitudine”
Maria Băsescu împlinește vârsta de 71 de ani. Soția fostului președinte al României, Traian Băsescu, a fost mereu lăudată pentru atitudine, carismă, fler și stilul vestimentar ireproșabil pe care l-a adoptat dintotdeauna. Ce a declarat designerul Cătălin Botezatu despre fosta Primă Doamnă a României.
Cum o laudă Cătălin Botezatu pe Maria Băsescu
Maria Băsescu a fost, dintotdeauna, un exemplu de eleganță, femininate, clasă și rafinament, iar ținutele ei au fost mereu admirate de către cei care au avut privilegiul de a o cunoaște.
Marele designer român Cătălin Botezatu a avut mereu doar cuvinte de laudă de adus la adresa fostei Prime Doamne a României. Creatorul de modă le-a povestit celor de la ego.ro despre simțul estetic foarte bine pronunțat al Mariei Băsescu.
„Despre Doamna Maria Băsescu nu se pot spune decât lucruri care țin de eleganță, de feminitate, de o mare modestie, de o mare educație.
Este printre puținele doamne ale lumii care s-au remarcat printr-o atitudine superbă, respectând cu strictețe niște reguli vestimentare, fiind una dintre cele mai discrete apariții.
Aparițiile sale au fost mereu extrem de calculate, extrem de frumoase, efectiv îți dădea acea senzație că plutește.”, a specificat designerul, în exclusivitate pentru ego.ro.
„Maria Băsescu este un exemplu prin hobby-urile elitiste”
Bote susține că Maria Băsescu are un stil unic și poate fi comparată cu alte soții ale liderilor țării noastre. Cu toate acestea, făcând o paralelă între Carmen Iohannis, Elena Ceaușescu și Maria Băsescu, Cătălin Botezatu susține că cele trei reprezintă tipologii diferite.
„Toate trei au altă tipologie. Elena reprezenta moda din epoca comunistă, Carmen Iohannis reprezintă epoca modernă, cu ținute mai îndrăznețe. Avem și exemplul Primei Doamne a Franței.
Am mai admirat la Maria Băsescu și faptul că este un exemplu prin hobby-urile elitiste, călărie și tenis. Maria Băsescu este un exemplu pentru multe femei care stau la brațul unui om politic ori din lumea politică. Îi transmit și eu, prin intermediul Ego.ro, felicitări și La mulți ani!”, a completat fostul jurat de la „Bravo, ai stil!” pentru sursa citată.
Ce regret are Maria Băsescu
Acum mulți ani, Maria Băsescu a dezvăluit care este singurul ei regret, acela că nu a mai avut și un al treilea copil, având în vedere faptul că soția lui Traian Băsescu adoră să petreacă timp înconjurată de copii, în special de nepoții săi.
„Când m-a cunoscut soțul meu lucram în turism, pe Litoral. Și îmi plăcea foarte mult, pentru că întotdeauna mi-au plăcut societatea și oamenii. Să fie mulți oameni în jurul meu. Mai târziu am ajuns închisă între patru pereți.
Am stat foarte mult singură. Adevăratul meu regret e însă că nu am mai avut un copil. Cum tot am fost casnică, măcar să mai fi avut un copil pe lângă cele două fetițe.”, a spus Maria Băsescu.
Citește și Ţinuta aleasă de Elena Băsescu în prima zi de şcoală. S-a fotografiat aşa alături de copii. Foto