08 mart. 2021 | 16:48

Cătălin Botezatu, adevărul despre operația suferită. Ce i-au găsit medicii la nivelul abdomenului

Monden
Cătălin Botezatu, adevărul despre operația suferită. Ce i-au găsit medicii la nivelul abdomenului
Cătălin Botezatu, detalii despre operația suferită

Cătălin Botezatu a ajuns de urgență în Turcia, unde a suferit o nouă intervenție chirurgicală în cursul zilei de 3 martie. Creatorul de modă a preferat ca de această dată să anunțe personal că va fi supus unei noi cumpene. A revenit acum cu detalii.

Operația a fost un succes. Cătălin Botezatu, detalii despre starea sa de sănătate

Designerul a revenit în Turcia la nici o lună după o nouă întrevedere cu medicii. Acesta a făcut un control de rutină la începutul lunii februarie. Designerul are probleme de sănătate de ani buni, iar anul trecut a reușit să învingă cancerul. Începutul anului 2020 a fost dificil pentru el.

Recunoștea că a fost la un pas de moarte după ce medicii i-au descoperit o tumoră la colon. Atunci a fost operat de patru ori și a fost nevoit să facă și chimioterapie. „Am trecut razant, dar razant, pe lângă cea de care ne temem toți, dar care, la urma urmei, face parte din acest circuit al existenței noastre, moartea”, mărturisea la acea vreme Botezatu.

Luna martie 2021 l-a readus în mâinile medicilor, dar pentru o intervenție mai puțin complicată decât cele suferite până acum. Vedeta Kanal D a venit cu detalii în ceea ce-l privește.

„Nu-mi place să bolesc, să îmi plângă lumea de milă. Am reuşit să trec peste acest moment, dar mereu apar complicaţii de care trebuie să scapi la timp. Aceste intervenţii mă pot salva de alte lucruri mai urâte. Beneficiez de servicii medicale de cinci stele.

Acum o lună mi-am făcut analizele iar medicii mi-au recomandat să fac această intervenţie de urgenţă, este vorba despre o problemă la nivelul abdomenului. Acum sunt pe picioare, merg, totul este sub control”, a povestit Cătălin Botezatu, la Exclusiv VIP de la Prima TV.

Mesajul designerului prin care a anunțat că va suferi o nouă intervenție 

„Nu vreau să mai citiți că sunt bolnav, că m-am internat internat, că am suferit nu știu ce intervenție, că sunt grav, că iar am ajuns pe patul de spital. Sunt din nou la Istanbul, sunt din nou la spitalul care are grijă de mine și la propriu și la figurat. Sunt aici pentru o nouă intervenție chirurgicală, dar e o intervenție safe (n.r.: sigură) din toate punctele de vedere și sunt pe mâini bune. Doctorii de la spitalul de aici, unde vin de ori câte ori este nevoie, sunt cei mai în măsură și cei mai buni. Așadar voi avea o intervenție chirurgicală.

Alături de mine se află ca de obicei, în ultimii șapte ani de zile, Eva Pavel, consilierul internațional pe care eu l-am împrumutat sutelor de români și spun sute, că au fost sute de români care au venit aici, la Liv, și nu numai, în spitalele din Turcia prin ea și au fost ajutați. Așadar, vă țin la curent, o să vă spun cum a evoluat intervenția mea chirurgicală. Vă pup și vă iubesc”, a spus vedeta Kanal D pe Facebook.

PlaySport
SUNT IMAGINILE PE CARE LE VREA ȘTERSE de pe net! Fosta lui Clooney și Vieri se iubește cu un român cu 15 ani mai tânăr! A fost prinsă GOALĂ pe terasă
Ego.ro
Imaginile indecente cu Elena Udrea au ajuns pe internet! Doar iubitul o vede așa FOTO
Digi24
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
Cancan.ro
Un psiholog le-a făcut portretul lui Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu. Dezvăluiri uluitoare: 'Un narcisist ascuns și o...' 😲
Stirile PROTV
Trupul șoferului a fost secționat și a murit pe loc. Cum s-a produs tragedia de pe A1. „Venea cu viteză foarte mare un BMW”
Romania TV
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Capital.ro
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
EVZ.ro
Decizie crucială pentru șoferii din România. Totul s-a decis astăzi
Adevarul
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
BZI.ro
Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier
Spynews.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO
Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Aceste zodii trec prin momente de vis. Totul le merge din plin
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
Capital.ro
Patru zodii vor avea noroc la bani înainte de Paște | Se îmbogățesc rapid, iar oportunitățile apar de nicăieri
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
POȘTA face ANUNȚUL! PENSIILE vor fi PLĂTITE. DATA exactă
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro