31 mart. 2023 | 09:19

Câtă sare are, de fapt, o felie de pâine. Te vei gândi de două ori înainte să o mănânci de acum

Diverse
Câtă sare are, de fapt, o felie de pâine. Te vei gândi de două ori înainte să o mănânci de acum
Câtă sare are, de fapt, o felie de pâine

Cu toate că este un aliment pe care am putea să îl preparăm singuri, acasă, cei mai mulți aleg să îl cumpere din comerț. O cercetare recentă a făcut însă o descoperire ce i-ar putea face pe unii să se răzgândească. Află câtă sare are, de fapt, o felie de pâine.

Câtă sare are, de fapt, o felie de pâine

„Consumul excesiv de sare dăunează grav sănătății”, este un mesaj pe care l-au auzit, cel puțin o dată, aproape toți românii. Oricât de gustoasă face mâncarea, efectele negative pe care le are asupra organismului nu pot fi ignorate.

Specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății au dezvăluit că în jur de 99% dintre adulții din toată lumea depășesc zilnic maximul recomandat de sare, adică cinci grame.

Nu mulți ar fi bănuit că un aliment destul de bogat în sare este pâinea. O cercetare făcută recent de compania Action on Salt a scos la iveală faptul că o singură felie de pâine de la un anumit producător conține de aproape două ori mai multă sare decât o porție de cartofi prăjiți de la un celebru lanț de restaurante fast-food.

Cei de la Action on Salt au analizat 242 de tipuri de pâine feliată din magazine, scopul cercetării fiind de a verifica dacă acestea îndeplinesc obiectivul pentru 2024 – 1,01 g de sare la 100g de pâine. În jur de 11% au depășit pragul.

Pe primul loc, deci cea mai sărată, a fost pâinea Hovis, cu un conținut de 1,48 grame de sare la 100 de grame de produs. Cu alte cuvinte, o singură felie conține în jur de 0,83 grame de sare, aproape dublu față de o porție mică de cartofi prăjiți de la un restaurant fast-food (0,44 grame).

Te-ar putea interesa și: Cu ce aliment poţi înlocui pâinea. Are foarte puţine calorii şi ține de foame, spune Mihaela Bilic

Ce spun reprezentanții companiei

Podiumul a fost completat de pâinea Crosta (1,3 grame de sare la 100 de grame de produs), Chleb Baltonowski (1,3 grame la 100 de grame de produs) și Hovis Granary (1,28 grame la 100 de grame de produs).

„Pâinea este cea mai mare sursă de sare din alimentația noastră. Chiar și cele mai mici reduceri de sare ar avea un efect uriaș pentru sănătatea noastră.

Acesta este motivul pentru care avem nevoie urgentă ca marile companii de pâine să își dubleze eforturile de a reduce și mai mult sarea și de a face din reducerea acesteia o prioritate”, a declarat nutriționista la Action on Salt, Sheena Bhageerutty, potrivit The Sun.

Un reprezentant al companiei Hovis a declarat că a fost deja redusă cantitatea de sare folosită în produsele sale:

„În ultimii 20 de ani, Hovis a redus în mod activ nivelurile de sare din produsele sale, datele furnizate de Action on Salt confirmând această reducere notabilă în timp. Marea majoritate a gamei noastre este pe deplin conformă cu obiectivele actuale de sare.

Cele trei produse Hovis pe care Action on Salt le-a evidențiat ca depășind țintele voluntare de sare sunt Cob, care fac parte din gama noastră premium de inspirație artizanală Hovis 1886, dezvoltată pentru a oferi un gust și o varietate excepțională pentru acele ocazii speciale pentru care sunt cumpărate.”

Te-ar putea interesa și: Programul de mese pe care îl are un dietetician celebru. La ce ore mănâncă în fiecare zi

Parteneri
Divorț în familia regală. Au decis să-și spună adio prin intermediul unui comunicat de presă
Redactia.ro
”Victima” luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent
Digisport.ro
Zodii care își vor dubla norocul și vor obține bani rapid în perioada 24 – 30 aprilie. Vor avea parte de venituri suplimentare care îi vor face foarte fericiți.
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Digi24
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Capital.ro
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat! Simona Bucura-Oprescu explică
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Armata OBLIGATORIE în România? ANUNȚUL lui Iohannis! AVERTISMENT cutremurător privind RĂZBOIUL în Europa
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Imagini cu Adelina Pestrițu în metrou. Cum s-a pozat în transportul în comun: „Faima nu te poate opri să faci lucruri normale”
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro