Câtă ciorbă trebuie să mănânci, de fapt? Mihaela Bilic a dat verdictul, doar aşa este sănătoasă

de: Sabina Anastasia
03 02. 2024

Dacă vrei să mănânci sănătos sau pur și simplu ai poftă de o masă caldă, ciorba ar putea să fie o opțiune perfectă pentru tine. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat cât de multă ciorbă se mănâncă, pentru ca organismul să se simtă în formă. Cum acționează preparatul.

Cât de sănătoasă este ciorba, de fapt

Savurarea unei porții de ciorbă ar putea fi o modalitate ușoară, rapidă și totodată gustoasă de a-i furniza organismului tău mai mulți nutrienți. Poate fi un fel de mâncare foarte versatil, datorită metodelor diferite sub care este preparat și totodată aromat.

Mihaela Bilic a explicat ce beneficii are o ciorbă asupra organismului uman, cum acționează ea odată ce ajunge în stomac și în ce cantitate ar trebui consumată pentru a beneficia de ceea ce furnizează organismului. Gătită cu ingrediente potrivite, ciorba poate fi bogată în vitamine, minerale și nutrienți.

Te-ar putea interesa și: Ce să pui în salata de vinete, ca să o poți mânca la dietă. Secretul nutriționistului Mihaela Bilic. Așa va ieși delicioasă

Câtă ciorbă trebuie să mănânci la o masă

Când vorbim despre compoziția unei ciorbe, trebuie să știm că cele pe bază de legume și bulion furnizează, de obicei, o mulțime de nutrienți organismului, cum ar fi: vitamine, minerale și fibre. Preparatele de acest fel sunt însă sărace în calorii și grăsimi.

Stomacul nu știe să numere însă caloriile. El este impresionat doar de volum, după cum a explicat medicul nutriționist Mihaela Bilic. Din această cauză, cel mai bine ar fi ca la o masă să mâncăm o porție constând în 3 polonice de ciorbă. Iată care este motivul!

Cum scapi de kilogramele în plus

Dacă urmărești să pierzi kilogramele în plus, este recomandat să consumi ciorbe și supe în cantități mai mari. De ce? Ei bine, potrivit explicațiilor oferite de medicul nutriționist Mihaela Bilic, stomacul crede, când mănânci 3 polonice de ciorbă sau supă, că a mâncat mult. El a fost însă păcălit.

Explicația din spatele fenomenului este foarte simplă. Ciorbele sau supele sunt compuse, în procentaaj de 90 la sută, din apă. Pe lângă această bază, avem legume și făinoase, adică tăiței, orez sau cartofi.

„Cantitatea de substanță uscată dintr-o ciorbă niciodată nu o să depășească dimensiunea unei palme. Carnea, legumele, făinosul încap într-o palmă. Când vorbim de o porție pentru un adult, vorbim de farfuria de două palme”, a explicat medicul nutriționist.

Te-ar putea interesa și: Când este bine să mesteci gumă. Mihaela Bilic, despre beneficiile acestui produs

Ciorba stă de 2 ori mai mult în stomac

În plus, o ciorbă stă în stomac de două ori mai mult decât un fel doi de mâncare. Acesta ar fi paradoxul ciorbei, observat chiar la ecografie.

„Deci, de ce ne slăbește corect? Stă de 2 ori mai mult în stomac, dă senzația de sațietate, are jumătate dintr-o porție normală pentru un adult, are puține calorii. Dacă mâncăm 3-5 ciorbe pe zi, putem să slăbim cu stomacul plin”, a concluzionat Mihaela Bilic.