Cât te costă să-ți faci vacanța în Mexic, noua destinație turistică preferată de români

Autor: Redacția - 19.06.2019, 09:00

Suntem în plin sezon estival și mulți se gândesc deja la concediu. Cei care nu au plecat încă și nici nu și-au găsit destinația, au de unde alege. Și nu trebuie să se uite numai pe continent.

Mexicul a devenit o destinație tot mai interesantă pentru români. Deși se află la peste 10.000 de kilometri distanță, Riviera Maya este o destinație tot mai apreciată de către români. Mai ales de cei care au văzut poate Grecia, Bulgaria și Turcia și s-au săturat și de litoralul românesc.

În Mexic, există resorturi catalogate cu diamante, nu cu stele. Iar asta spune multe.

Cât te costă să-ți faci vacanța în Mexic

Cifrele recente arată că peste 11.000 de români au călătorit anul trecut în Mexic, o creștere față de anul 2017. Iar specialiștii în turism susțin că trendul se va menține și în 2019.

Locurile preferate rămân plajele din Cancun şi Riviera Maya.

Sunt regiuni cu nisip fin, apă turcoaz şi palmieri, iar mulți spun că arată exact așa cum sunt prezentate în pliantele turistice.

 

Un pachet de vacanţă, accesibil pentru o familie, să spunem, costă la începutul sezonului, adică în noiembrie, de la 1500 de euro de persoană din care cel mai mult înseamnă biletul de avion. Serviciile sunt, însă, all-inclusive.

Românii care ajung în Mexic nu stau numai la plajă. Există vizite incluse în pachetele turistice, precum excursii la situl arheologic aztec de la Teotihuacan sau la celebra piramida mayaşă de la Chichen Itza. Mulți ajung și în capitala Mexico City.

Este un oraș mare, așadar există și riscuri.

„Oraşul în sine este la fel de periculos ca oricare alt oraş mare din lume. Dar pe de altă parte sunt foarte multe locuri pe care le poţi vizita în siguranţă. Spre, exemplu, această zonă de centru este foarte bine supravegheată”, spun ghizii locali.

Chiar și așa, o excursie acolo face toți banii. Cu puțină atenție, vacanța nu va fi perturbată de nimic.

loading...

Citește și...