Cât se ţine la cuptor somonul. Regula de aur ca să iasă savuros, ca la restaurant

Cât se ţine la cuptor somonul. Regula de aur ca să iasă savuros, ca la restaurant
Cât se ţine la cuptor somonul, de fapt. La ce detalii trebuie să fii atent când cumperi acest tip de carne.

Somonul este o sursă excelentă de proteine, vitamina B, calciu și antioxidanți. Acest tip de carne poate fi preparat atât la ocazii speciale, cât și în zile obișnuite. Puține gospodine știu, însă, cum să aleagă corect somonul când merg la cumpărături. Există câteva secrete și în ceea ce privește gătirea lui. Pentru a vă bucura de un gust savuros, ca la restaurant, află cât se ține la cuptor somonul, de fapt.

Cât se ţine la cuptor somonul, de fapt

Somonul este o sursă excelentă de omega 3 și alte proteine care sporesc sănătatea. Gătit cu lămâie și usturoi, acest tip de carne poate deveni un preparat extrem de gustos, cu o aromă inconfundabilă. Însă pentru a ajunge la un astfel de rezultat, este nevoie să ținem cont de câteva sfaturi oferite de către cele mai experimentate gospodine.

În primul rând, este crucial ca atunci când mergem la cumpărături să alegem tipul de carne potrivit. Carnea nu trebuie să aibă miros de pește. Dacă este proaspăt, somonul nu prezintă nici mirosuri stranii, nici pete maronii. Trebuie să aibă, în schimb, o culoare vibrantă.

De obicei, este recomandat să cumpărați somon proaspăt. Dacă achiziționați somon congelat, asigurați-vă că ambalajul este bine sigilat și că nu este rupt nicăieri. Citiți întotdeauna eticheta și evitați produsele care prezintă coloranți.

Un alt secret pentru prepararea celui mai bun somon are de-a face cu timpul de coacere al cărnii. Regula de aur prezentată de blogul Andreei Raicu este să acorzi câteva 4-6 minute de gătire pentru fiecare centimetru de grosime de carne. Dacă la suprafața cărnii încep să apară pete albe de grăsime, înseamnă că timpul de coacere a fost prea lung.

Cum prepari ușor somon la cuptor

Ingrediente:

  • fileuri de somon proaspăt;
  • ulei de măsline;
  • sare;
  • piper;
  • usturoi tocat;
  • condimente, în funcție de preferințe;
  • lămâie.

Mod de preparare:

  • Se preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius.
  • Se tapetează o tavă cu hârtie de copt.
  • Se aranjează fileurile de somon pe foaia de copt și se asezonează generos cu sare și piper.
  • Se amestecă într-un bol puțin ulei de măsline cu usturoi tocat sau dat pe răzătoare și sucul de la o jumătate de lămâie.
  • Se amestecă ingredientele, la care se adaugă condimente, în funcție de preferințe.
  • Se ung fileurile de somon cu compoziția obținută, atât părțile superioare, cât și cele laterale.
  • Se taie restul de jumătate de lămâie în felii subțiri.
  • Se adaugă feliile de lămâie peste fiecare bucată de somon.
  • Se dă tava cu somon la cuptor.

Citește și: Somon la cuptor cu legume și sos olandez. Secretul ca să iasă delicios

După ce scoateți somonul de la cuptor, îl puteți asezona cu cimbru proaspăt sau cu pătrunjel, în funcție de gust. Somonul la cuptor se poate servi cu diverse garnituri. Puteți să îl mâncați alături de fasole verde trasă în unt și usturoi sau cu spaghetti cu sos proaspăt de lămâie. Poftă bună!