Cât se coace plăcinta cu mere la cuptor. Temperatura ideală ca să iasă aurie și pufoasă
Plăcinta cu mere este un desert aromat și ușor de pregătit, potrivit pentru orice sezon și orice ocazie. Poți folosi mere proaspete sau date pe răzătoare și congelate, iar pentru a obține un rezultat pufos și rumenit, trebuie să știi cum se coace corect plăcinta cu mere.
Cea mai simplă rețetă de plăcintă cu mere
Există numeroase rețete de plăcintă cu mere, unele cu blat cumpărat, altele cu blat făcut în casă. Cea mai bună plăcintă este cea cu aluat fraged, făcut de la zero. Nu este greu de obținut și îți garantează un rezultat delicios și pufos.
Pentru blat, ai nevoie de: 100 g unt rece, 5 linguri de apă, un praf de sare și făină cât cuprinde. Amestecă făina cu untul rece tăiat cubulețe și un praf de sare, până când compoziția devine nisipoasă. Adaugă apă rece, puțin câte puțin, până când aluatul se leagă. Formează o bilă din aluat, acoper-o cu folie alimentară și lasă-o la frigider pentru cel puțin 30 de minute.
În acest timp, poți pregăti umplutura. Curăță și taie merele felii subțiri sau dă-le pe răzătoare, și amestecă-le cu zahăr, scorțișoară și puțin suc de lămâie pentru a preveni oxidarea. Trage amestecul la tigaie timp de 10 minute, până când zahărul s-a topit și merele au eliminat apa.
Împarte aluatul în două părți egale. Întinde o parte și așaz-o într-o tavă de plăcintă unsă cu unt. Adaugă umplutura de mere și acoperă cu cealaltă parte de aluat, întinsă în prealabil. Sigilează marginile și fă câteva orificii cu vârful cuțitului pe suprafața aluatului pentru a permite aburului să iasă în timpul coacerii.
Cât se coace plăcinta cu mere și la ce temperatură
Temperatura ideală pentru coacerea plăcintei cu mere este de 180-200 grade Celsius. Preîncălzește cuptorul la această temperatură pentru a asigura o coacere uniformă. Plăcinta se coace timp de 45-50 de minute, până când aluatul devine auriu și crocant, iar umplutura de mere este moale și suculentă.
Este recomandat să verifici plăcinta după aproximativ 30 de minute. Dacă ai un cuptor cu funcție de ventilație, folosește-o atunci când coci plăcinta cu mere. Dacă marginile încep să se rumenească prea repede, acoperă-le cu folie de aluminiu pentru a preveni arderea și redu focul. De asemenea, pentru a verifica dacă plăcinta este coaptă complet, introdu vârful unui cuțit în mijloc. Dacă aluatul este fraged și nu rămâne lipit pe cuțit, plăcinta este gata.
Lasă plăcinta cu mere să se răcească înainte de a o tăia. Pasul final este să o pudrezi cu zahăr, dacă o preferi mai dulce, însă o poți lăsa și așa.