Cât de mult s-au scumpit prețurile în România. Mobila și piesele auto au creșteri semnificative

de: Ștefan R. Apostol
08 09. 2021

Prețurile la materialele de construcții au crescut în acest an și jumătate cu aproape 50%, efectul fiind scumpirea locuințelor. Din păcate, în același trend stăm și cu prețurile la piesele auto și la producția de mobilă. Noi date stastistice arată o creștere semnificativă a prețurilor și pe aceste două segmente.

Prețurile au explodat în 2021, ca efect al crizei economice

Aproape totul devine mai scump în România, pe măsură ce economia-și revine și românii cheltuiesc din nou pentru cumpărături, călătorii și mâncare. Dar pandemia este departe de a fi terminată, iar problemele lanțului de aprovizionare înseamnă că oferta nu satisface cererea, iar prețurile au crescut vertiginos.

Aproape toate componentele majore ale măsurii guvernamentale privind inflația au crescut. Prețurile de consum au crescut cu, cel puțin 4,2%,  față de un an mai devreme, mai mult decât prevestiseră economiștii. A fost cea mai mare creștere de 12 luni. Prețurile au crescut cu 50% la materialele de construcții, mai mult decât se așteptau analiștii.

Un nou val de scumpiri, atât la servicii, cât și la produse, este anunțat, iar guvernanții, aflați acum într-o criză politică, nu întrevăd nicio măsură de stopare. Deja euro a trecut de pragul de cinci lei la casele de schimb, ca efect al acestei crize. Asta înseamnă că prețurile, calculate în funcție  de valoarea monedei unice, vor crește semnificativ.

Prețurile la mobilă și piese auto cu 20% mai scumpe

Cum era de așteptat, valul de scumpiri a cuprins și alte domenii și produse de pe piața românească. Dacă vorbeam de o scumpire masivă la materiile prime pentru construcții, în același prag de creștere sunt și materiile prime pentru producția de mobilă. Ca urmare a acestor scumpiri, producătorii de mobilă au ridicat prețurile cu cel puțin 20% în 2021.

În aeeași febră a scumpirilor regăsim și produsele textile și piesele auto. Aici scumpirile ajung și la procente de 30%, datorită lipsei sau a scumpirii prețurilor la materiile prime. Economiștii sunt de părere că inflația s-a accelerat la 5% deoarece economia se recuperează de la recesiunea din 2020, pe măsură ce sunt vaccinați mai mulți români, iar stimulul alimentează cheltuielile consumatorilor, iar întreprinderile se pregătesc pentru redresare.

Deși oficial economia românească a înregistrat o creștere masivă, cea mai mare din UE, cu toate astea prețurile mari sunt o constantă în aceste prime luni din 2021. Liberalizarea pieții la enegia electrică și gazele naturale au avut un efect de bumerang în economia românească, iar creșterile la prețul pe consumul de curent sau gaze, se regăsește astăzi și în prețurile la materiile prime și produsele finite de pe piața românească.