Cât de des trebuie să-ți speli hainele, conform specialiștilor

de: Violeta Badea
23 09. 2024

Un specialist în curățarea hainelor a spus că majoritatea dintre noi ne spălam rufele mult prea des. Această practică nu doar că afectează durabilitatea hainelor, dar crește facturile la energie și dăunează mediului. Cât de des ar trebui, de fapt, să ne spălăm rufele pentru a menține un echilibru între igienă și sustenabilitate? Vezi mai jos!

Ce se întâmplă dacă ne spălăm hainele prea des

Conform Ecover, o companie specializată în soluții ecologice de spălare, curățarea frecventă a hainelor afectează grav durata de viață a acestora.

Fiecare spălare descompune fibrele din materiale, contribuind la uzura rapidă și la decolorare. În plus, spălările dese pot duce la haine care devin imposibil de purtat după o perioadă relativ scurtă.

Astfel, specialiștii ne recomandă să nu ne spălăm hainele după prima purtare, ci doar atunci când acestea sunt vizibil murdare sau miros neplăcut.

Această strategie ajută la menținerea articoleleor vestimentare într-o stare bună pentru mai mult timp, reducând totodată consumul de energie, după cum informează express.co.uk.

Impactul asupra mediului și facturilor la energie

Spălarea frecventă a hainelor nu are doar consecințe asupra durabilității articolelor vestimentare, ci și asupra bugetului și mediului. O mașină de spălat poate adăuga aproximativ 60 de lire sterline (circa 356 de lei) pe an la facturile de energie, în timp ce un uscător de rufe adaugă alte 139 de lire sterline (circa 829 de lei).

În total, o gospodărie cheltuiește aproape 190 de lire sterline (aproximativ 1.133 lei) pe an doar pentru spălare și uscare, conform datelor oferite de Utilita.

Reducerea frecvenței spălărilor poate contribui semnificativ la scăderea consumului de energie și, implicit, a facturilor. În plus, reducerea consumului energetic ajută la diminuarea impactului nostru asupra mediului.

Citește și De ce hainele miros urât după spălarea la maşină. Detaliul la care multe gospodine nu sunt atente!

Cât de des ar trebui spălate hainele, conform experților

Ecover a oferit un ghid cu frecvențele optime de spălare pentru diferite tipuri de îmbrăcăminte și textile. De exemplu, prosoapele ar trebui spălate o dată pe săptămână, iar lenjeria de pat la fiecare 2-4 săptămâni, în funcție de condițiile de utilizare.

Sutienele pot fi spălate săptămânal, cu excepția celor sport, care necesită spălare după fiecare utilizare. Puloverele pot fi purtate de 2-3 ori înainte de a fi spălate, iar denimul, unul dintre cele mai rezistente materiale, ar trebui spălat doar atunci când este vizibil murdar sau emană un miros neplăcut.

Prin respectarea acestor recomandări, nu doar că vom prelungi viața hainelor, dar vom contribui la protejarea mediului și la reducerea risipei. Așa cum subliniază Ecover, este timpul să ne schimbăm obiceiurile pentru binele planetei și să începem ”revoluția” responsabilității.

Citește și Cât detergent lichid se pune la o spălare. Greșeala care îți poate strica hainele, dar și mașina de spălat!