Cât curent consumă pe lună un frigider. Calculul pe care trebuie să îl faci pentru a afla suma exactă de pe factură
Frigiderul este unul dintre electrocasnicele esențiale în orice locuință, funcționând continuu pentru a păstra alimentele proaspete și băuturile reci. Însă puțini cunosc exact cât curent electric consumă acesta și cum să calculeze costul lunar generat de funcționarea sa constantă. Calculul este simplu și se bazează pe câteva noțiuni de bază.
Cum să calculezi consumul lunar al frigiderului
Dacă unele aparate electrocasnice pot fi oprite sau scoase din priză atunci când nu avem nevoie de ele sau când plecăm de acasă, frigiderul este cel care funcționează non-stop, fiind unul dintre consumatorii principali de energie electrică din casă. Pentru a determina cât consumă un frigider, trebuie să cunoști puterea acestuia, măsurată în wați (W). Această informație este de obicei inscripționată pe eticheta aparatului sau poate fi regăsită în manualul de utilizare. Calculul se realizează în câțiva pași simpli:
Mai întâi, puterea frigiderului se înmulțește cu numărul de ore de funcționare. Să presupunem că frigiderul are o putere de 70 W și funcționează 24 de ore pe zi. Pentru a afla consumul zilnic, înmulțim puterea cu durata de funcționare: 70 W x 24 ore = 1680 W-ora/zi.
Pentru a transforma rezultatul în kilowați-oră, împărțim rezultatul obținut la 1000. Astfel, 1680 W-ora/zi devin 1.68 kWh/zi. Pentru a determina consumul lunar, înmulțim consumul zilnic cu numărul de zile din lună: 1.68 kWh x 30 zile = 50.4 kWh/lună.
Costul lunar se calculează în funcție de tariful energiei electrice. Prețul curentului diferă în funcție de consumul total, potrivit tarifelor din 2024. La un preț aproximativ de 0,68 lei/kWh, rezultatul va fi în jur de 34 de lei pe lună. Astfel, un frigider de 70 W va genera un cost de aproximativ 1.14 lei/zi, adică 34 de lei pe lună. Aceste cifre sunt estimative și pot varia în funcție de puterea exactă a aparatului și de tarifele furnizorului de energie.
Electrocasnicele care consumă cel mai mult curent în casă
Deși frigiderul consumă curent continuu, nu el este cel care încarcă factura la energie cel mai mult. Există și alte aparate electrocasnice care au un impact semnificativ asupra facturii de electricitate, în special din cauza puterii lor ridicate și a duratei de utilizare.
- Mașinile de spălat rufe și vase au motoare puternice, care, în funcție de programul utilizat, consumă în jur de 1-1.5 kWh pe ciclu de spălare. De asemenea, mașinile de spălat cu uscător încorporat sau uscătoarele dedicate pot avea un consum și mai mare.
- Aparatul de aer condiționat este unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică, mai ales pe timpul verii. Un aparat de aer condiționat de 2000 W poate consuma aproximativ 2 kWh pe oră, ceea ce poate însemna o creștere semnificativă a facturii dacă este utilizat zilnic.
- Boilerul electric poate consuma între 1.5 și 3 kWh pe oră pentru a încălzi apa, în funcție de capacitate și de setarea de temperatură. În gospodăriile fără sistem centralizat de încălzire a apei, boilerul devine unul dintre cei mai mari consumatori de curent.
- Cuptorul electric poate avea un consum de 2-3 kWh pe oră. Dacă este utilizat zilnic și pentru multe ore, poate adăuga sume considerabile la factura lunară.
- Aparatele de încălzire portabile, precum caloriferele electrice, radiatoarele sau convectoarele pot consuma până la 2 kWh pe oră și încarcă factura dacă sunt utilizate pe perioade lungi.