Cât costă un ou de struţ, înainte de Paşte. Preţul nu este deloc mic! Timpul de fierbere
De Paște există tradiția de a ciocni ouă, iar de cele mai multe ori, românii le aleg pe cele de găină. Anul acesta, se pare că și oul de struț este la mare căutare. Ceea ce îi descurajează pe mulți este prețul.
Prețul unui ou de struț încondeiat
Românii caută ouă pentru a le vopsi în această perioadă, iar pe lista acestora se află și oul de struț. De exemplu, în Maramureș, meșterii populari s-au specializat în încondeierea unor astfel de ouă.
Perioada ouatului pentru struți începe în luna aprilie și durează până în septembrie, după care urmează un repaus. O femelă face în jur de 50 de ouă pe an, poate chiar și mai mult, iar un ou are o greutate de circa 2 kg.
Timpul de fierbere diferă în funcție de cum îl preferați. Dacă îl vreți moale, durează circa 50 de minute, dar pentru un out de struț tare, va trebui să-l fierbeți în jur de 90 de minute.
Încondeierea ouălor de struț este o adevărată artă, dar și prețul este unul pe măsură. Acestea pot ajunge chiar și la 700-800 de lei, în funcție de modelul dorit și de mărimea oului.
“Ouăle sunt mai întâi golite de conţinut. Apoi, le curăţ atât în interior, cât şi în exterior cu apă şi oţet şi pe urmă le lucrez. Le pictez cu ceară de albine colorată. Totul este natural”, declara pentru Adevărul Elena Ihnatiuc, meșter popular din Brodina, Suceava.
Ouăle de struț se vând cu 100 de lei bucata
Un singur ou de struț se vinde cu 100 de lei, iar în România există mai multe ferme de unde le puteți achiziționa. „Ferma de Struți Argeș” este locul perfect și o afacere de familie. De fapt, este cel mai vechi business cu struți din țară.
Ferma nu vinde carne de struț, ci se axează pe vânzarea familiilor pentru reproducție și pe vânzarea ouălor care nu sunt potrivite pentru incubat. Aceștia au afacerea din anul 2010.
„În acest moment avem 20 de familii de reproducere și un număr de aproximativ 50 de ouă care nu merg la incubat. Avem în această perioadă ouă de struț pentru consum.
Avem familii unde masculii nu au început să reproducă și preferăm să vindem ouăle spre consum, am băgat la incubat și o să mai punem după Paști.
Oamenii care vin să cumpere ouă de struț sunt în general persoane fizice și mai nou avem cereri și din afara țării. Prețul unui ou de struț este de 100 de lei bucata.
Nu vindem ouă pentru incubație, dar cele care nu sunt fertile, se spală, se dezinfectează și se trimit pentru încondeiat și pentru diverse obiecte de artizanat în Franța, Spania, Bulgaria, Grecia, avem mai mulți clienți.
În țară, pentru încondeiat avem cereri forte multe din Bucovina, acolo trimitem mi multe coji, carcase de ou”, a explicat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, George Gosav.