Cât costă să dormi în casa de protocol a lui Ceauşescu, de la Băile Govora. E chiar de 3 ori mai ieftin decât o cazare pe Valea Prahovei
Acum mai bine de trei decenii, românii de rând nici măcar nu ar fi îndrăznit să viseze să își petreacă un concendiu într-o vilă creată pentru cea dintâi familie a țării, însă astăzi este o oază de liniște și relaxare accesibilă multora. Află, din rândurile de mai jos, cât costă să dormi în casa de protocol a lui Ceauşescu, de la Băile Govora. Prețul pentru o noaăte nu este deloc piperat, este chiar de trei ori mai ieftin decât o cazare pe Valea Prahovei.
Vila dictatorului este acum disponibilă românilor
Înainte de momentul decembrie 1989, românii nu ar fi îndrăznit niciodată să își imagineze că ar putea ajunge să se bucure de vacanțe în vilele create special pentru a-i găzdui pe cei aflați în fruntea regimului condus de Nicolae Ceaușescu. Acum, însă, un astfel de concediu este accesibil oricui.
Cel mai bun exemplu este una dintre locuințele de protocol ale fostului dictator, unde o noapte de cazare este mult mai ieftină decât pe Valea Prahovei.
O clădire de importanță istorică
Este vorba despre casa de protocol a lui Ceauşescu, de la Băile Govora. Clădirea este renovată, dar a păstrat elementele ce amintesc vizitatorilor de istoria sa.
„Va oferim o experienta inedita in fosta vila de protocol a lui Nicolae Ceausescu din Baile Govora – o cladire de importanta istorica – ce a gazduit nu doar cunoscutul cuplu de conducatori ai tarii de atunci, dar si membri ai familiei lor, ministri, prim-ministri si numeroase alte oficialitati ale guvernului comunist.
Dispunem de maxim 30 locuri de cazare, iar restaurantul dispune de 40 de locuri. Primim si tichete/vouchere de vacanta si este acceptata plata cu cardul.
Organizam si intalniri familiale si team buildinguri.Un drum privat prin padure va duce din centrul statiunii la intrarea in vila, astfel va bucurati de intimatate deplina, la doar cateva minute de toate punctele de interes ale statiunii”, se precizează pe site-ul unității de cazare.
Cât costă să dormi în casa de protocol a lui Ceauşescu
Turiștii pot alege să își petreacă sejurul într-unul dintre cele două apartamente – unul destinat cuplului Ceaușescu, celălalt, copiilor – la prețul de 440 de lei pe noapte, sau într-una dintre cele trei „camere ministeriale” ce costă 250 sau 300 de lei pe noapte.
„Vila ofera toate facilitatile pentru a transforma vacanta dumneavoastra intr-un refugiu de lux, apartamente si garsoniere cu mobilier stil, cu parchet masiv de stejar si cires, cu pardoseli de marmura, cu usi si ferestre din stejar masiv, lucrate manual. Descoperind istoria locului, va puteti relaxa la o cafea sau servi masa pe terasa, inconjurati de padure, puteti juca ping-pong sau puteti inchiria o bicicleta ca sa cunoasteti statiunea si imprejurimile”