Cât costă o vacanță all-inclusive de 7 zile în Bulgaria 2023. Prețurile au crescut enorm
Vara este în toi, astfel că fiecare dintre noi își face planuri pentru concediu. În timp ce unii rămân fideli litoralului românesc, alții preferă să plece peste hotare, pentru a vedea și alte peisaje. Iar printre destinațiile turistice preferate de români se află, de ani buni, Bulgaria. Iată cât costă o vacanță all-inclusive de 7 zile în acest an în țara vecină.
Cât costă o vacanță all-inclusive în Bulgaria anul acesta
Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt, sunt doar câteva dintre destinațiile pe care românii le preferă atunci când vine vorba de vacanța de vară, în detrimentul litoralului românesc. Peisajele de vis, mâncarea delicioasă, ospitalitatea, prețurile accesibile sunt aspecte ce cântăresc extrem de mult atunci când se organizează un concediu.
Cu toate acestea, explozia prețurilor din ultima perioadă îi cam pune pe gânduri pe români. Nici turismul nu a fost ocolit de aceste scumpiri, astfel că sejururile din această vară îi face pe turiști să scoată mai mulți bani din buzunar față de până acum.
Prețurile i-au speriat pe turiștii români
Inflația se resimte puternic și în Bulgaria, iar asta se reflectă și în prețurile pentru sejururile pe litoralul țării vecine. Dacă în ultimii ani, românii adorau să meargă la bulgari pentru a se răsfăța cu numeroase preparate, peisaje, dar și plaje la prețuri mici, lucrurile par să se schimbe.
Astfel, nu mai fel de mulți își mai permit astăzi un astfel de serviciu în vara anului 2023. Prețurile au luat-o razna și nu mai sunt pentru orice tip de buzunar.
Prin urmare, un sejur all inclusive în Bulgaria de 7 zile, pentru două persoane, poate ajunge și la peste 1.000 de euro în plin sezon. Conform publicației Truc News, prețurile variază de la 1.500 de leva și ajung până la 2.500. Vorbim așadar despre niște tarife de peste 3.800 de lei care depășesc lejer 5.000 de lei, în funcție de hotelul ales.
“Totul s-a scumpit, mâncare, electricitate, apă, servicii. Și în același timp piața nu ne permite să creștem pachetele conform inflației reale, pentru că vom deveni neatractivi pe piaţă”, a spus un hotelier, pentru Trud News.
Vestea bună este însă în cazul copiilor de până în 6 ani, cazarea este gratuită. Iar regula se aplicată și în cazul celor sub 12 ani, în anumite locații.
Cât costă mai puține nopți de cazare
Cei care nu vor să facă de sejur complet, pot alege să petreacă doar câteva nopți în Bulgaria. Cu toate acestea, ar trebui să se aștepte la sume la fel de piperate. Astfel, doi adulți care ajung la un hotel de patru stele în perioada iulie-august 2023 ajung să plătească 125 de euro pe o noapte de cazare.
În cazul unui hotel de cinci stele, prețul depășește lejer 170 de euro. Ceva mai accesibile sunt hotelurile de două și trei stele, acolo unde o noapte de cazare aici ajunge să coste de la 25 de euro, până la 40 de euro.