Cât costă o porție de pește în Mamaia și o sticlă cu apă plată. Prețurile sunt ireal de mari, puțini români și le permit FOTO

Cât costă o porție de pește în Mamaia și o sticlă cu apă plată. Prețurile sunt ireal de mari, puțini români și le permit FOTO
Ce prețuri colosale sunt la mâncarea din Mamaia

Românii sunt uluiți de prețurile pe care le-au găsit în Mamaia. Câți bani trebuie să lași la magazine sau restaurante pentru o masă simplă? Iată cât sunt nevoiți să dea turiștii pentru un preparat de pește și o apă plată!

Prețuri uriașe în Mamaia

Căldura este în topul lucrurilor pe care au ajuns să le dea bătăi de cap românii în acest sezon estival, iar alături stau aglomerația din stațiuni și prețurile uriașe pe care sunt nevoiți să le plătească și pentru cele mai simple lucruri. Până și cele mai simple feluri costă mult pentru buzunarele unora.

Oamenii care vin special pe litoral au în minte să încerce cel puțin câteva din felurile de mâncare specifice, dar sumele din meniu îi cam lasă fără suflare pe unii. O porție de calcan la plită ajunge și la 89 de lei.

Listele sunt pline de mâncăruri care mai de care mai delicioase și care fac tuturor cu ochiul, dar portofelul multora țipă după fiecare masă luată în oraș. Cei mai rezonabili au rămas totuși guvizii prăjiți pentru care plătești 32 de lei și hamsie care costă 30 de lei.

Dacă mai adaugi un desert și câteva sticle de apă ajungi lejer la o sumă pe care poate n-ai fi vrut să o cheltui pe zi. Surprizele neplăcute nu se termină aici. Temperaturile caniculare cer hidratare corespunzătoare, dar prețurile din dreptul apei sunt un impediment și aici.

De exemplu, o sticlă cu apă plată la 0.5 litri costă 10 lei pe plajă și 5-6 lei în supermarket-urile din apropiere. Aceeași sticlă de apă în stațiunile din Grecia ajunge la 0,5 € ( 2,5 lei), iar în supermarket-uri 0,3 € (1, 5 lei ), diferența fiind colosală. 

Turiștii sunt nemulțumiți

  • Prețuri preparate din pește:

– saramură de chefal cu mămăliguță și ardei 44 lei,
– saramură de stavrid 42 de lei,
– saramură de zargan 59 de lei,
– trio de pește cu sparanghel-69 de lei,
– dorada/biban de mare la grătar cu cartof natur-49 de lei,
– somon la grătar 59 lei.

”Am dat pe o ciorbă, o porție de hamsii și o bere 70 de lei. Soția mea a comandat o friptură de 75 de lei, care nu a a mai ajuns pe masa noastră. Noroc că am putut lăsa mașina la o cunoștință, că dacă mai plăteam și taxa de parcare, care ajunge am auzit la aproape 100 de lei pe zi, paguba era și mai mare.

Am plătit pentru o familie cu trei membri, all inclusive, la un hotel de patru stele la Nisipurile de Aur puțin peste 3000 de lei. Nu poate fi mai rău decât ce am văzut pe litoralul românesc”
Turist (Sursa: observatorulph.ro)

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI