Cât costă 40 de sarmale pentru masa de Crăciun. Românilor nu le-a venit să creadă această ofertă din Ploiești FOTO

Cât costă 40 de sarmale pentru masa de Crăciun. Românilor nu le-a venit să creadă această ofertă din Ploiești FOTO
Cat costa 40 de sarmale pentru masa de Craciun. Romanilor nu le-a venit sa creada aceasta oferta din Ploiesti

Ne apropiem cu pași rapizi de sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, iar pentru masa de Crăciun, gospodinele din Românie se pregătesc, în fiecare an, cu cele mai alese bucate, preparate tradiționale care să încânte mesele organizate în familie.

Ce prețuri cer restaurantele pentru un meniu de Crăciun

Sarmalele, cozonacul, salata de boeuf, piftia sunt doar câteva dintre preparatele tradiționale românești ce ornează, în fiecare an, mesele românilor de Crăciun.

Magia sărbătorilor de iarnă le cuprinde pe gospodine care, în timp ce aranjează masa festivă și decorează bradul și locuința, au grijă să prepare și cele mai alese bucate pentru cei dragi.

Pentru cei care nu au timp, însă, să gătească de sărbători, nu dispun de timpul necesar sau, pur și simplu, nu vor să se complice, restaurantele din marile orașe ale țării pun la dispoziție servicii de catering pentru masa de sărbători.

De altfel, un local din Ploiești a devenit viral pe rețelele sociale, după ce au publicat meniul pentru masa de Crăciun, iar internauților nu le-a venit să creadă atunci când au văzut prețurile exorbitante.

Persoanele care își doresc să comande un platou de 20 de sarmale trebuie să plătească nici mai mult, nici mai puțin de 75 de lei. Pentru o masă festivă și mai mare, românii vor putea primi un platou de 40 de sarmale pentru suma de 140 de lei.

Un cozonac de casă, făcut după rețeta bunicilor, costă 73 de lei, în timp ce faimoasa salată de boeuf îți poate fi livrată direct acasă, în schimbul sumei de 69 de lei.

Prețuri foarte mari la târgurile de Crăciun din România

Prețurile ridicate se pot observa și în târgurile de Crăciun organizate în cele mai mari orașe ale României. În Cluj-Napoca, de exemplu, un turist și-a exprimat revolta față de sumele foarte mari pe care producătorii și comercianții le cereau pentru produsele lor.

Astfel încât românul a plătit nu mai puțin de 57 de lei pentru o porție de patru cârnați la târgul de Crăciun din inima județului Cluj.

„Târgul nici nu mai contează cum e, dar prețurile sunt din alt film. Te simți la Viena, dar ești la Cluj! Pot spune că mi-a stat mâncarea-n gât. Am plătit 57 de lei pe această porție”, a spus turistul, potrivit stiridecluj.ro.

Nici în Capitală prețurile nu sunt mai ieftine. Pentru o porție de cartofi prăjiți, vizitatorii plătesc 15 lei, pentru un hot dog, 10 lei, iar o porție de sarmale te face să scoți din buzunar 30 de lei.

Citește și Cât a ajuns să coste varza călită la Târgul de Crăciun din Bucureşti. Preţul e uriaş şi nu e justificat

Urmăriți Playtech.ro și pe