Cât au crescut salariile parlamentarilor în 2023. Incredibil câți bani câștigă anual
Aleșii românilor, deputații și senatorii, conform statutui, merg în cele două Camere legislative ale Parlamentului României pentru a apăra drepturile cetățenești ale celor care îi votează la alegerile parlamentare. Cel puțin așa ar trebui să funcționeze totul într-un stat democratic, așa cum se pretinde România a fi. O altă obligație a acestora este de a fi prezenți în birourile lor teritoriale pentru a discuta cu alegătorii și să expună în Parlment problemele acestora. Dar, în realitate, pe aleșii noștri îi interesează mai puțin acest aspect, și mai mult cum să-și mărească indemnizațiile și sumele cheltuite, în teorie, în cadrul birourilor teritoriale. Recent, printr-un vot tacit și extrem de rapid și-au votat majorări salariale, iar astăzi ne minunăm cu cât au crescut salariile parlamentarilor în 2023.
Aleșii noștri și salariile lor incredibile
De-a lungul anilor, deși votați de români, aleșii parlamentari și-au văzut, mai degrabă, propriul interes financiar, decât problemele sociale ale cetățenilor pe care i-au reprezentat și îi reprezintă în acest mandat electoral. Pe lângă faptul că în toți acești ani de exercițiu parlamentar și-au mărit salariile, ulterior votând și legea care le permitea să aibă și pensii speciale enorme, și-au majorat de la an la an și cheltuielile cu birourile teritoriale, deși în marea lor majoritate nu aveau activitate aproape deloc în teritoriu, iar nenumăratele anchete jurnalistice i-au prins în offside de fiecare dată, iar întrebați de ce nu sunt în teritoriu, găseau de fiecare dată o justificare, de cele mai multe ori penibilă.
Scandalurile cu pensiile speciale, în cea mai mare parte, au generat polemici pe holurile Parlamentului României, dar cu toate astea aleșii le-au încasat de fiecare dată, iar când s-a pus problema eliminării lor, șantajul politic și-a făcut datoria cu prisosință.
În loc să voteze legi esențiale pentru cetățenii pe care îi reprezintă la fiecare mandat electoral, majoritatea parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică, s-au gândit la interesul personal și la cât de mulți bani pot încasa de la stat, în condițiile în care, nu de puține ori, nici măcar în cele două Camere nu aveau activitate.
Există adevărate recorduri de absențe din ședințele de plen ale Senatului și Camerei Deputaților, situații în care, fie senatori, fie deputați nu și-au exercitat mandatul nici măcar pe un proiect de lege sau alte proiecte în discuție. Dar astăzi, din păcate, asistăm la o nouă majorare a salariilor acestora, iar sumele sunt inimaginabile, cel puțin pentru românul de rând.
VEzi și: Parlamentarii cu salarii uriașe. Cine câștigă 68.000 de lei pe lună
Cu cât au crescut salariile parlamentarilor în 2023
Până la votul tacit din Parlamentul României, aleșii deputați și senatori aveau venituri substanțiale, care se ridicau la o valoarea de până la 30.000 de lei. Dar, după votul din Parlament, acum veniturile forfetare au fost majorate cu cel puțin 25%, asta însemnând un plus de 7.500 de lei. De amintit că sumele forfetare sunt acele sume cheltuite de un deputat sau un senator și decontate de stat pentru activitățile acestora în teritoriu, mai exact în birourile teritoriale de senator sau deputat.
Anul 2023, deși statul se chinuie să se mențină pe o linie de plutire, ca urmare a crizei economice și energetice, susținând o mare parte din populație prin plata unor ajutoare sociale de miliarde de lei, le-a adus aleșilor românilor sume enorme, de până la peste 35.000 de lei, din care, conform unei legi menite să-i scape de anumite datorii, pot declara doar jumătate din suma cheltuită, reamintim, în condițiile în care mulți dintre parlamentari nici măcar nu au fost văzuți la față de aleșii lor, fără a mai pune în discuție activitatea din birourile teritoriale. Există deja și o listă cu parlamentarii care au avut cele mai mari cheltuieli pe anul 2022, după cum urmează, și vă lăsăm să trageți singur concluzia:
- Paul Stănescu, secretar general PSD, senator – 168.466 de lei
- Alina Gorghiu, președintele Senatului (PNL) – 168.362 de lei
- Ionuț Moșteanu, lider grup USR, deputat – 167.821 de lei
- Cătălin Drulă, președinte USR, deputat – 111.795 de lei
- Cosmin Poteraș – senator neafiliat (REPER) – 25.447 de lei
- Daniel Blaga – deputat USR – 21.842 de lei
- Viorel Băltărețu – deputat USR – 26.909 de lei
Guvernul se chinuie să mărească salariile minime, care și așa sunt cele mai mici din UE, de aproximativ 400 de euro, caută bani pentru a plăti pensiile și-așa mici, dar, de cealaltă parte, parlamentarii cheltuie anual sume cuprinse între 168 de mii și 26 de mii de lei.