Castelul din România care a ajuns o ruină. Este abandonat, uluitor cum arată acum
România se poate lăuda cu foarte multe obiective turistice frumoase, însă, de cele mai multe ori, acestea nu sunt îngrijite așa cum ar trebui, astfel că ajung într-o stare deplorabilă. Care este castelul din România care a ajuns o ruină. Este abandonat, uluitor cum arată acum.
Un castel renumit din România a ajuns o ruină. Mihai Viteazul l-a donat unui apropiat de-al său
Un castel din România, care are părți din construcție vechi de aproape 600 de ani, se prăbușește încet-încet. Castelul a fost retrocedat urmaşilor fostului proprietar, însă aceștia nu s-au prezentat pentru a intra în posesie.
Povestea retrocedării castelului Teleki din Uioara de Sus, Ocna Mureş, nu s-a încheiat nici acum, la 20 de ani de la depunerea cererii de revendicare.
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus retrocedarea în natură a imobilului
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în 2019 restituirea în natură a castelului şi a capelei, însă fără pământul de sub acestea, aflat în proprietatea statului, respectiv a Primăriei Ocna Mureș.
Primăria a mai încercat să anuleze decizia pe căi extraordinare de atac, însă a pierdut definitiv, în contextul în care castelul este monument istoric.
Cine sunt noii proprietari ai Castelului Teleki
Cei care au câștigat procesul sunt doi cetăţeni din Ungaria şi Canada, urmaşi ai lui Samuel Teleki, nepotul grofului Adam Teleki, acela care a deţinut castelul în proprietate la începutul seculului XIX.
Acum trei ani, noii proprietari au transmis că sunt de acord să vândă castelul Primăriei Ocna Mureș, dar nu s-au mai prezentat pentru a face tranzacția.
Primăria vrea să cumpere castelul
Primarul localității, Silviu Vințeler, spune că este interesat în continuare de cumpărarea monumentului istoric, dar proprietarii nu au venit pentru punerea în posesie, în urma hotărârii definitive a instanței.
„Suntem în blocaj. Am încercat să iau legătura cu proprietarul din Ungaria prin intermediul unui pastor local. Le-am transmis că atunci când se vor hotărî să vândă nu vor mai avea ce, pentru că se va prăbuși”, a spus Silviu Vințeler.
Castelul ar putea fi restaurat cu fonduri europene
Pentru loalitate, castelul ar conta foarte mult din punct de vedere turistic. În oraș se va inaugura în perioada următoare o bază de tratament balnear, care va fi atracția principală a orașului. Pe de altă parte, restaurarea castelui ar conta foarte mult, însă de bază ar fi soluția fondurilor europene.
Castelul de la Uioara de Sus, localitate ce ține de orașul Ocna Mureş, a fost amintit pentru prima dată în documente din anul 1290 sub numele de Novum Castrum („Castelul Nou”).
Castelul, donat de însuși Mihai Viteazul
Mihai Viteazul a donat castelul de la Uioara de Sus sfetnicului său, banul Mihalcea. Castelul medieval a fost demolat parţial, în locul său construindu-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a ajuns ulterior în proprietatea conţilor Teleki.
Construcţia este lângă unele locuinţe anexe destinate personalului auxiliar de administrare şi întreţinere a domeniului. În curtea castelului se regăsește o pivniţă de vinuri şi o capelă, care, iniţial avea în dotare o orgă.
Ce stă scris la intrarea în castel
Nu în ultimul rând, la intrarea în castel se poate vedea încă o placă cu inscripţia în limba maghiară: „Această clădire a fost executată din ruinele cetăţii contelui Mikes Istvan din Zabola (Zăbala, jud. Covasna) în anul 1713. (Castelul) s-a ruinat din nou în 1848, fiind refăcut de contele Miko Imre în anul 1855”.